Slujirea
Autor: Sav Simona  |  Album: volumul 2  |  Tematica: Slujire
Resursa adaugata de simonasav in 26/09/2015
Slujirea

Știi tu ce-nseamnă slujire,
Şi cum să fii un ucenic?
Știi ce-nseamnă dăruire?
Este darul Celui Sfânt!

Nu-i ușor să stai în față,
Să lucrezi pentru Isus
Și să-I porți mereu lucrarea
Prin lupte, ce-s greu de dus.

Trebuie multă jertfire,
Sacrificiu, rând pe rând,
Și umblarea, și trăirea,
Să le ai după Cuvânt.

Cu nopți mai puțin dormite
În rugă mereu, mereu...
Vei pricepe slujba sfântă
Pentru Domnul Dumnezeu.

Nu-i ușor, ea cere lacrimi...
Trebuie să fii răbdător;
Dar e darul ce ne scoate
Cu Domnul, biruitori.

Să-ți lași tu confortul zilei
Și să mergi la cel bolnav,
Să-l slujești pe cel ce-ți cere
Ajutor, în rugi să-nalți.

Să-ți dai banii și viața
Să te pui pe tine-n joc,
Pentru harul de chemare
Pentru Domnul Savaot.

Este ancora ce ține
Un creștin mai strâns de cer
Și îi dă putere-n viață
Prin valuri de fel de fel.

Dă-ți acum și tu, creștine
Viața toată pentru El,
Și-ai să vezi ce bogăție
Vei primi din cerul Său.

Dă-I azi banii tăi și timpul
Dă-I talentul tău doar Lui,
Dă-I astăzi slujirea toată
Ca să fii pe placul Lui.

În casa cu sarcini grele,
Să dai mână de-ajutor
Nu-i ușor, sunt riscuri multe
Domnu-ți vine-n ajutor!

La bolnavi să mergi, creștine,
Este greu ca să te pleci
Sacrificii și durere
Multe trebuie să-nțelegi.

Ce măreață e slujirea
Ce vine din Dumnezeu
Dintr-o dragoste curată
Să trăim și tu, și eu.

Să slujești în adunare
Într-o umilință sfântă
Va curge din cerul slavei,
Har și biruință multă.

Să slujești printr-o cântare,
Prin cuvântul lui Isus;
Fraților, nu-i o-nălțare
Ci o ancoră de sus.

Minunată e trăirea,
Minunat e Dumnezeu,
Dacă L-ai ales în viață,
El alungă orice greu.

Slujește cu dăruire,
Cu gândul că-n ceruri sus,
Răsplătirea va fi mare
Chiar din mâna lui Isus.

Bucuria va fi mare
Când vei vedea pe Cel Sfânt
Culegând cu drag din rodul
Slujirii de pe pământ.

Chiar de se ridică lupte
Tu slujeşte pe Isus,
Chiar de-s multe bariere,
Ținta să îți fie sus.

N-aștepta aici răsplată
Fii sigur că-n ceruri sus,
Răsplătirea va fi mare
Pentru greul ce l-ai dus.

Pașii numără-ți, să fie
Umblând în lucrarea Sa,
Trebuie să ai iubire
Tot mereu în calea ta.

Trebuie ca în jertfire
Să nu cauți folosul tău,
Ci salvarea din povara
Omului, răpus în rău.

Merită ca în slujire
Să pui dăruirea ta
Domnu-a complecta odată
Tot mai mult, spre slava Sa.

Haideți în veghere sfântă,
Să slujim în via Lui
Să nu lăsăm oboseala,
Să ne lase mereu goi.

Să nu mai cădem în luptă
Chiar de suntem greu loviți
Domnul Dumnezeul nostru,
Scrie zilnic biruinți.

Se va isprăvi slujirea
Dincolo, la sfinte porți,
Ferice va fi de tine
Dacă asculți de Hristos.

"Vino, slugă credincioasă!"
Va zice Domnul Isus,
Că ți-am dat puțin în viață,
Dar rod mare ai adus.

Să te odihnești de toate,
C-ai dus crucea aceea grea,
Vin, că-ncepe sărbătoarea,
Pentru veci, în casa Sa.

Voi, cei osteniți, vă cheamă
Glasul Domnului Cel Sfânt
El răsună și ne-ndeamnă:
Mai lucrați, că vin curând!

Noaptea este pe sfârșite,
Zorile vor apărea,
Răsplătită-i osteneala,
Făcută în voia Sa.

Voi acei care purtat-ați
Sarcini grele pas cu pas,
Odihniți-vă de toate
Ne va spune cu-al Său glas.

Haideți astăzi dar: slujire,
Să se-aprindă mai cu foc
Să putem să zicem: Vino,
Scumpul nostru Salvator!

amin


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 4298
  • Export PDF: 5
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni