Consumator de har
Autor: Minodor Suteu  |  Album: fara album  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de minodor in 26/06/2015
Consumator de har


În pribegia mea, prin lumea de ispite
Sfios şi plin de teamă, m-apropii de altar,
Iar mintea mea deodată îşi pune întrebarea:
-Nu sunt, o Doamne numai; consumator de har?

Mă lupt şi-alerg mereu, cu fraţi la rugăciune
Şi simt cum pieptu-mi arde, ca un cărbune-n jar,
Dar dă-mi puteri Stăpâne, şi-ajută-mă într-una
Să nu fiu Doamne numai, consumator de har.

Îmi place-a Ta cântare, ce-o ştiu cânta Leviţii
Şi-al tău Cuvânt îmi umple, mereu al meu pahar
Dar Doamne mă cutremur, şi-mi stăruie în minte
Ideea unui simplu; consumator de har.

Am strâns atâtea perle, comori nepreţuite
Şi le-am primit pe toate, în viaţă ca un dar.
O...! ce va fii în ziua, în care îmi vei spune:
-Cât ai trăit în lume, ai consumat doar har !

Mi-ai dat atâtea Doamne, cât nu le-am putut duce
Şi-n stări de biruinţă, mi-ai transformat amarul.
M-ai ridicat din pulberi, prin jertfa-Ţi de la cruce,
Iar ca răsplată Doamne, ţi-am consumat doar harul.

S-au scurs de-alungul vremii, zile cu grămada,
În care neglijat-am, din plin măreţul dar.
Abia acuma văd, şi-mi dau cu bine seama,
Că n-am făcut nimic. Am consumat doar har.

Mă mulţumeam şi eu, ca mulţi din care astăzi,
Cu nume şi prenume, şi-au completat dosarul.
Credeam că e destul, că totul merge bine,
Dar ce-am făcut cu asta? Am consumat doar harul !

În stări de letargie, sunt mulţi ca mine Doamne,
Ce nu acordă preţ, jertfei din Calvar.
Revarsă-n noi prin Duhul, cereasca ta putere,
Să nu fim doar acei, care consumă har.

Ci motivaţi de Tine, şi-a Ta chemare sfântă,
La mântuirea dată lumii ca un dar,
Să risipim în ţăndări, lanţuri ce ne leagă.
Şi să ne faci părtaşi, cu Tine l-al tău har.
Aproape fiecare poezie are propria ei poveste.Aceasta, ca altele de fapt, s-a nascut in urma unei analize care mi-am facut-o personal si in urma careia mi-am dat seama ca deseori sunt un simplu consumator de har.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1712
Opțiuni