Cu gândul la veșnicie
Autor: Ica Dragoi  |  Album: Binecuvăntare  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de valeriamida in 21/06/2015
Cu gândul la veșnicie, la Locașul sfânt ceresc,
Am în suflet bucurie și vreau să mărturisesc.

Despre Dumnezeul care m-a salvat și mântuit,
Prin Fiul Său sfânt pe cruce, pentrucă mult m-a iubit.

Spun la toți cât mi-e de bine cu Isus, cu Domnul meu,
El mi-a dat haine curate, albite-n sângele Său.

A plătit prețul pe cruce ca eu să fiu azi salvat,
Mi-a dat pace, bucurie și m-a binecuvântat.

Cum să tac? Nu pot Isuse, spun la toți: Sunt fericit;
Te mărturisesc oriunde, Doamne, Tu m-ai mântuit.

Prin poezie și cântare, prin viața ce-o trăiesc,
Vreau să știe toți Isuse, cât de mult eu Te iubesc.

M-ai răscumpărat pe cruce, ai plătit în locul meu,
Slavă Ție Doamne mare, Unic Fiu de Dumnezeu.
Amin

Ica Drăgoi
21.06.2015
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 883
  • Export PDF: 27
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni