Autorul cărții mele
Autor: Vorica Varga  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de molnardaniela in 02/05/2015
Autorul cărții mele
În care eu scriu poezii
Cunoașteți fratilor? Se cheamă,
Isus Hristos-din veșnicii.

El pentru mine e un tată
Iar eu sunt fiica adevărată
Căci ce urăște Tatăl meu
Aceea voi urî și eu.

Isus ne spune prin Cuvânt
Căci tot ce e pe-acest pământ
Vorbește Eclesiastul:
E numai goană după vânt

El spune nu te înhăma
Cu cei ce nu fac voia Mea
Eu asta, Doamne, am să fac
Am să ascult și am să tac

Doamne Tu mă-nveți mereu
Cum să ascult de glasul Tău
Căci asta Doamne îmi doresc
Cu Tine în cer să locuiesc.

Unde durere nu va fi
Și vor fi numai bucurii
Pe care Tu, Doamne, le știi
M-ai învățat Isus să dau

Tot ce în inimă bun am
Ca orice om să înțeleagă
Eu sunt fiică, Tu-mi ești tată
Dar iată, Ieremia scrie

Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău
Eu sunt Mântuitorul sufletului tău
Eu sunt Acela ce a fost la început
Și tot Eu sunt Acela ce vine la sfârșit

Și tot Eu sunt Acela ce voi da
Fiecărui om după fapta sa
Eu judec întreg pământul
Și la fiecare, gândul.

Eu voi judeca după dreptate
Tot ce faci tu azi cu ale tale fapte.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 947
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni
Ioan 20:15 „Femeie”, i-a zis Isus, „de ce plângi? Pe cine cauţi?” Ea a crezut că este grădinarul şi I-a zis: „Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi mă voi duce să-L iau.”