Furt din vie...

Mi-e sufletul brăzdat de lacrimi,
Iar inima-mi stă în genunchi,
Și deznădejdi îmi bat în poartă;
În minte, multe gânduri mi se-ncurc'.

Că loviturile, ciocanul,
S-au întețit în viaTa;
Îți fură oaia cea mai grasă,
Și-o duc departe ...
Să se hrănească vulturii din ea.

Dregătorii meșteșugite,
De om și știinta cea umană,
S-au-nscăunat în a Ta vie,
Lăsând-o Doamne, fără poamă.

E-o zi a plânsului, Stăpâne,
Și-o noapte lungă pentru iad,
Sărbătoresc în flăcări - dracii,
Când slujitorii-Ți în păcate cad.

'N frisoane, plâns e via, Tată,
Eu știu că-Ți pare rău de ea,
Dar nici cu fapta necurată
La masă, nu poți sta.

Doar Ție Doamne,-Ți stă-n putere
Să cureți, să arunci afară,
Pe cel ce s-a atins de spurcăciune
De-aceea-l scoți dincol' de poartă-afară.

Noi cei rămași, Te implorăm,
Ne dă din sfânta-Ți ascultare,
Să Te slujim, să nu furăm,
Din vie și a Ta lucrare.

Întinde-Ți mâna și ne strânge
Mai tare-n sfânt, sfânt brațul Tău,
Să nu dorim o altă cale
Și-un altfel - Dumnezeu.

22 martie 2015
SandaTulics