Dă-mi mâna frate, să stăm față în față,
Te aștept pe aleea sufletului meu,
Să ne-ntâlnim ca în dis-de-dimineață,
Precum se întâlnea Adam cu Dumnezeu.

Să ne ascundem de Ochiul ca para
Care defrișează jungle ne umblate?
Ne ascund cotloane sau umbrele seara?
Pentru Dumnezeu sunt la vedere toate.

Privirea condamnă, încriminează gândul,
Ne clasează vorba, printre vinovați,
Nu putem zbura jugul străin purtându-l,
Hai să legăm rana, să ne iubim ca frați.

Cum s-acoperim cu frunza, goliciunea,
Când urlă a sufletelor sărăcie?
Din inul alb, subțire, Dragostea ar vrea
Să ne țese haina pentru veșnicie.

Trage asfințitul linia și-adună,
Gene arămii-săbii învăpăiate
Copertează gândul, fapta rea ori bună,
Iar la judecată, vor sta-n față toate.

Mustră-mă frate, primesc mustrarea ta,
Creanga de măslin, flutură în fereastră,
Precum iertăm și Dumnezeu ne va ierta,
A murit Isus pentru iertarea noastră.

Să ne privim iar ca-n zilele senine,
Așteptând pe Isus, ca doi neamăgiți,
Căci nu știm unde vom petrece mâine,
Colindând prin viață, sau ne-odihnim sub mirți.

E vremea să ne încingem cu ștergarul,
Să ne spălăm picioarele de tină,
Căci nu supărarea înmulțește Harul,
Ci Dragostea care în ascuns, suspină.

Amin!