Mergeau tăcuţi către Emaus

Mergeau tăcuţi către Emaus
În drumul lor, pe-o cărăruie
De munte-n satul de repaus
În suflete-având dor rămas,
Doi ucenici, ce-amărâţi suie.

Trişti, plecaseră din Cetate
Şi-aveau gânduri împărţite,
La vestea de cele-ntâmplate
Căci vor fi oare adevărate?
C-ar fi-nviat Isus, din auzite,

Şi că vestea a luat amploare
Şi tot Ierusalimul l-a cuprins,
Căci preoţi sunt la îngijorare
Pentru minunea foarte mare
Că vestea aceasta s-a extins.

Şi cum mergeau, pe nesimţite
Pe cale, li s-a alăturat careva...
- De ce-aveţi suflete mâhnite?
- Şi-aşa de trişti la cele auzite?
Străinul, a cutezat a-i întreba.

Şi El, le-a explicat, cum scrie
Din toţi proorocii în Scripturi,
Cum că Hristos, urma să vie
S-anunţe a harului Împărăţie
Pentru-ale Sale dragi făpturi,

Cu preţ de sânge-n răstignire
El, să Se predea sus la Calvar,
Ca-n scumpa Lui neprihănire
Prin planul sfânt de mântuire,
S-aducă-n Jertfa-I viaţa-n dar.

Şi-astfel, credinţa le-a întărit
Când cu ei, de vorbă-a stat -
Demonstrând cum s-a-mplinit
Pe cruce sus, când S-a Jertfit
Spre-a salva lumea din păcat.

Flavius Laurian Duverna
03 februarie 2015