Trecut-au zilele copilăriei
Autor: Flavius Laurian Duverna  |  Album: Pe aripile Credinţei  |  Tematica: Copii
Resursa adaugata de Duverna in 05/11/2014
Trecut-au zilele copilăriei.

Trecut-au zilele copilăriei
Cu veselia lor zburdalnică
Prin bucuria lor şăgalnică,
De dimineaţa-n zorii zilei
Până seara-n ceasul cinei.

Când glasul mamei striga
Cu vocea-i aşa frumoasă
Să venim în grabă acasă,
În cor ziceam pe loc un da!
- Îndată mamă, vom pleca!

Cât de frumos ne adunam
În jurul mesei, să cinăm
Din hrană să ne-nfruptăm!
Căci obosiţi şi frânţi eram
Dup-al zilei lung - bairam.

Trecut-au zilele copilăriei!
Şi au rămas doar amintiri
Ce le privim ca suveniri,
Prin revederea nostalgiei
Către alţi zori, ai veşniciei.

O veşnicie prea frumoasă
Ce n-o cunoaşte despărţiri
Ci numai scumpe întregiri,
Cu cei dragi a sta la masă
Pentru vecie întorşi acasă.

Flavius Laurian Duverna
05 noiembrie 2014
...oh, copilărie, copilărie... binecuvântate clipe ale vieţii...
Frumoasa compoziţie, Domnul să vă binecuvinteze.
Adăugat în 05/11/2014 de floridinmaracineni
Foarte frumos mesajul acestei poezii. Domnul sa va binecuvanteze in continuare!
Adăugat în 06/11/2014 de irina_nina
Statistici
  • Vizualizări: 1640
  • Export PDF: 45
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni