Sufletul

Te naşti într-o cutie mică,
Te-aduni într-o palmă când ţi-e frică
Şi te transformi în floare rară,
Născută în fiecare primăvară!

Eşti tandru, liniştit şi blând;
Şi încă nu este de-ajuns.
Ce taine aduni în jurul tău
Ce de culori se ţes în ochii tăi!

Ai simţuri mult prea dezvoltate,
Să simţi că ceasul încă bate,
Să simţi şi ura, şi iubirea,
Să vezi întunericul şi lumina.

Tu ştii să plângi când eşti lovit,
Să tremuri când îţi este frig,
Să simţi căldura şi iubirea,
Dar şi dispreţul, şi mâhnirea.

Cine eşti tu, născut, din ce ?
Cum te ridici si-apoi cobori ?
Şi ce putere te conduce
Prin ani şi vremuri necunoscute?

Cum ai ajuns să locuieşti
Fără să-ntrebi al cui eşti ?
Fără să poţi să schimbi ceva,
Chiar dacă tu, aşa ai vrea !

Alergi pe unde doar tu vrei
Poveri ţi-aduni, chiar şi averi,
De parcă tu, ai lua ceva,
Să duci, când El te va striga.

"Scump îmi este Creatorul!"
Spune sufletu-n tăcere;
"Știu ce sunt, de unde zbor,
Și-n ce chip să mă strecor."