Aşa cum sunt...
Autor: Flavius Laurian Duverna  |  Album: Minunile Iubirii  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de Duverna in 26/09/2014
Aşa cum sunt...

Din tot al lumei, palmares
Eu n-am adus nimic la Tine!
Căci n-ai vrut decât pe mine,
Şi Doamne, cu drag am ales
Când glasul sfânt am înţeles
Să merg pe căileTale divine!

Aşa cum sunt, eu am venit
Cu hainele-mi vieţii murdare
Ca să gasesc prin har iertare,
Şi-n Jertfa sfântă m-ai primit
Căci la Calvar Tu Te-ai jertfit
În dragostea, atât de mare!

Prin sângele-Ţi la cruce curs
Tu m-ai spălat, m-ai curăţit
O! Şi hainele, mi le-ai albit,
Şi-mi este Doamne îndeajuns
În Jertfa-Ţi, că sunt ascuns
Şi-n planul Tău sunt mântuit!

La Tronul Tatălui Prea Sfânt
Mă reprezinţi, prin mijlocire,
Şi-n scumpa Ta neprihănire
Tu har mi-ai dat prin Cuvânt,
Fiind Preot Mare-n Legământ
Prin slujba cea de izbăvire!

Flavius Laurian Duverna
26 septembrie 2014


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1481
  • Export PDF: 44
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni