Făptura

O bucată de pământ, plămădită de un olar:
Mare meşter în zidire, şi în a da viaţa în dar;
O bucată de pământ, fără suflet şi simţire,
Am fost eu la început, fără duh de viaţă-n mine.

Chiar un singur vas de lut care nu putea să vadă,
Marea strălucire sfântă ce pe el, îl modelează...
Chiar un singur vas de lut, creat fără nici o pată
De lumina zorilor, a făpturilor, Sfânt Tată!

Eu - o mână de ţărână, închegată pe deplin
De Cel iubitor de oameni, Creatorul cel divin!
Eu - o mână de ţărână, purtând chipul minunat,
O asemănare sfântă cu Cel veşnic, Împărat...

Am doi ochi, dar e întuneric...
Am o gură, da-i tăcere...
Am urechi, dar nici un sunet...
Am şi mâini dar n-au putere...
Am picioare, dar nu merg...
Am şi inimă, dar n-am simţire...

(Sunt făptura fără viaţă, ce aşteaptă azi, trezire!)

Vine Domnul! Maranata, prin suflare în nări, trezeşte,
Acest trup încovoiat ce în viaţă el păşeşte...
În lumină-naintează, înconjurat de slavă mare...
Vede cerul albăstriu şi strălucitorul soare!

Căci şi ochii sunt deschişi - ca să vadă ei lumina;
Picioarele încep s-alerge, mâinile îşi cunosc tăria;
Urechile tot ascultă... gura ştie ce-i vorbirea!
Inima, bate frumos, cunoscând ce e iubirea!

Azi, omul nu preţuieşte pe Cel care l-a creat,
Căci din dragostea Lui mare, viaţa sfântă El i-a dat.
Omul, uită ce-a fost odată... ce-a fost el la început...
A uitat că fost cândva, doar un simplu vas de lut.

Amin