La chemarea Ta duioasă!
Autor: Flavius Laurian Duverna  |  Album: Dragostea Creatoare  |  Tematica: Slujire
Resursa adaugata de Duverna in 09/09/2014
La chemarea Ta duioasă!

La chemarea Ta duioasă
Doamne, iată am răspuns,
Când Cuvântul vieţii sfinte
Deşteptat-a a mea minte
Şi în suflet, mi-a pătruns!

El mi-a transmis bucuria
Cum că-n calea mântuirii,
De mă treci prin încercări
Eşti cu mine-n strâmtorări
Şi-mi dai liniştea-ocrotirii.

Ispite, de-ar fi grămadă
Să mă-ncerce cât or vrea,
De chemarea Ta duioasă
Inima-mi se simte-atrasă,
Doamne, nu m-oi depărta!

Ci voi sta plecat şi smerit
Şi-ncrezător doar în Tine,
Prin harul ce mă-ntăreşte
Drumul vieţii-mi netezeşte
Şi-n credinţă mă susţine!

Flavius Laurian Duverna
09 septembrie 2014
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1083
  • Export PDF: 43
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni