Ascunsă, a fost taina...
Autor: Flavius Laurian Duverna  |  Album: Minunile Iubirii  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de Duverna in 22/08/2014
Ascunsă a fost taina...

Ascunsă Doamne a fost taina,
Taina cea sfântă-a mântuirii
Prin împlinirea ei cea mare
În lumea cea neprimitoare,
La Golgota-n preţul jertfirii!

De-a-lungul veacurilor multe
Ce-au strălucit în mângâieri,
Ne-a întărit speranţa sfântă
Şi sufletul nostru azi cântă,
C-am fost salvaţi din dureri.

Ascunsă Doamne a fost taina
Prin împlinirea-i cea măreaţă
Pe lemnul crucii-n răstignire,
Lumea salvând de la pieire
Ca iarăşi din nou să dai viaţă!

Astfel s-a dezlegat misterul
Cum dragostea-n neprihănire
Împlinind sfânta făgăduinţă
Fără de fapte, prin credinţă,
Prin har ne-aduce mântuire.

Ascunsă Doamne a fost taina
Taina cea scumpă a salvării,
Prin marea Jertfă a împlinirii
Restaurând ordinea zidirii,
Plătind preţul răscumpărării!

S-a demonstrat lumilor toate
Enigma cea scumpă-a iubirii,
Atâtea veacuri, ne-nţeleasă,
Atât de scumpă şi frumoasă,
Ce-nseamnă taina mântuirii.

Flavius Laurian Duverna
22 august 2014
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 689
  • Export PDF: 43
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni