În urma Marelui Secerător
Autor: Alexandrina Tulics  |  Album: Şoaptele Luminii  |  Tematica: Slujire
Resursa adaugata de sanda_tulics in 24/07/2014
Suntem ca Ruth, la adunat de spice,
În urma Marelui Secerător,
Ne aplecăm să-i ajutăm, să se ridice,
Pe cei ce sunt căzuți, sau nu-L cunosc pe El,
Pe Scump Mântuitor.

Avem poruncă, să nu se risipească
nici un fir, din marea-I holdă.
Să ne-aplecam încredințați și doar umili,
Căci mâna Lui, nu mâna noastră îi ridică,
Făcând din huma cea saracă, un nou pământ-fertil.

Le dăruim din sfânta Sa Mâncare,
Din care am mâncat și noi, pe când eram căzuți,
Și-am fost-nsănătoșiți prin grija Lui cea mare,
A Domnului, a Mielului slăvit.

Și-așa lucrăm în aria cea bună,
În urma Marelui Secerător,
Să nu se piardă nici un spic căci,
de viața lor vom fi-ntrebați, de Bunul Salvator.

...Mai asudăm când e arșiță,
Mai flămânzim sau însetăm, dar,
Nu lăsăm ca spicele căzute,
Să putrezească-n humă pe ogor.

Răsplata de aici e... bucuria ce o simțim-n lucrare,
Iar plata fi-va: Răsplătirea din mâna Celui Sfânt și Mare.










„Cu Secerătorul, spice să adun
Și să fiu astăzi, decât ieri, mai bun.”
Dumnezeu să ne ajute, să fim plini de bucurie slujidu-I Lui cu râvnă și dragoste. Sora Sanda, să ai
spor în lucrare, ungere și Putere de la Domnul.
Adăugat în 24/07/2014 de ana_haz51
...o slujire plină de dragoste prin puterea Domnului Isus!
Fiţi binecuvântată.
Adăugat în 24/07/2014 de floridinmaracineni
Un cadru elegant, scris frumos în cuvinte ! Vă mulțumesc pentru ele soră Sanda !
Domnul cu D-voastră !
Adăugat în 25/07/2014 de viorel1977
Multumesc tuturor, binecuvântări sfinte va doresc!
Adăugat în 25/07/2014 de sanda_tulics
Sa lucram cu toata dragostea si vrednicia in ogorul Domnului. Fiti binecuvantata.
Adăugat în 25/07/2014 de florenta.sarmasan
Statistici
  • Vizualizări: 954
  • Export PDF: 8
  • Comentarii: 5
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni