De ce taci și nu lucrezi în noapte?
Autor: Alin Turcu  |  Album: Comunicand cu Dumnezeu  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de AlinHD in 06/06/2014
De ce stai Isuse așa departe?
Pentru ce n-auzi a mele șoapte,
Ce Te cheamă să lucrezi în noapte,
La suflete ce sunt dărâmate,
Vino, și ridică-le din moarte!

De ce stai Isuse, așa departe?
De ce taci și nu lucrezi în noapte?
La suflete ce sunt frânte toate
De depresie și anxietate,
Piară din dreptul lor astea toate!

Vino să zdrobești a morții șoapte,
Care țin legate în păcate
Sufletele ce sunt ancorate,
În depresie și anxietate
Bine-ar fi să piară astea toate!

Fă să piară astăzi insomnia,
Depresia și neliniștirea
În noi să pătrundă azi Iubirea,
Ce distruge prin credință firea,
Arată-Ţi Gloria și Mărirea!

Amin
Vulcan, 06 Iunie 2014
În noi să pătrundă azi Iubirea, Ce distruge prin credință firea, Aratăți Gloria și Mărirea!
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1047
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni