Rugăciunea bucuriei
Autor: Alexandrina Tulics  |  Album: Şoaptele Luminii  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de sanda_tulics in 06/06/2014
Cuprind cu două brațe-n rugăciune,
Tot ce-am văzut și simt-n recunoștință,
Ce ai creat ca să avem de toate,
Și le-ai coborât din sferele înalte.

Puterea pâinii ce-am mâncat-o,
Întinderea ce în culori ai răsfățat-o,
Și lacrima recunoștintei,
Căci ne-ai salvat din neputință.

Și cântul inimii ce l-ai trimis din Tine,
Să Îți slăvească numele Stăpâne,
Și versul altoit din pana sacră,
Căci vers eu n-am avut, eram de el săracă.

Și gustul rodului în mine Ți se-nchină,
Căci l-ai sădit cu fața spre lumină,
L-ai îndulcit să sature viața,
Cu mulțumiri esti înălțat;Dulceață!

Și inima ce Te cunoaște,
Căci ai chemat-o să-Îți fie aproape,
Și când e grindină, furtună,
În zi și-n prag de noapte.

Cuprind lumini cu cele două brațe,
Cu sufletul ce-n Duhul mă răsfață,
Cuprind cântări ce le trimiți spre mine,
Să mă-nsoțească, să îmi fie bine.











Comentariile sunt oprite pentru această resursă.
Statistici
  • Vizualizări: 1329
  • Export PDF: 8
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni