Pune în vasul meu azi, Duhul Sfânt!
Autor: Alin Turcu  |  Album: Comunicand cu Dumnezeu  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de AlinHD in 28/05/2014
O, sufletu-mi legat în lanțuri grele,
Tânjește, vrea să fie eliberat,
Coboară aici la noi Doamne 'ntre fiare,
Dezleagă-mi sufletul dintre zăbrele,
Ce m-au legat, m-au prins, m-au îngropat.

Am greșit mult, păcătuisem Doamne,
Ți-am dat la o parte Sfânt-Porunca Ta,
N-am ascultat de Vocea ce-mi vorbise:
,,Întoarce-te la Mine, nu pleca!!!''
Dar eu, n-am ascultat de Vocea Ta...

Of, dar plecasem, am fugit de Vocea,
Ce mă-nvăța, mă ridica, m-a frânt...
Am ascultat de șoapta cea perfidă,
Ce m-a condus în temniță, m-a stins...
Acuma strig la Tine: ,,Vino să mă aprinzi!!!"

De-aceea, Doamne, grea și rea-i povara,
M-apasă, mă afundă între stânci,
Coboară-Te Isuse azi la mine,
Dezleagă-mi sufletul încătușat,
Dă-mi vindecare, iartă al meu păcat!

Mă întorc la Tine, iartă-mi vina mare,
Sfințește-mi vasul ce acum e frânt,
Ridică-l, curățește-l Tu, o, Doamne
Dă-i viață, dă-i credință, dă-i iertare!
Și pune-n EL Isuse, Duhul Sfânt!

Fă-mă Isuse Doamne, vas de cinste,
Să port în mine, de acum Chipul Tău,
Să-Ţi fiu plăcut, și viu Doamne, oriunde,
Să răspândesc mireasma Ta în lume,
Să zică lumea: ,,Este Viu Hristos!''

Amin
Vulcan, 26 Mai 2014



Dumnezeu să elibereze toate sufletele încătușate de cel rau, și să le daruiasca Viață Veșnică! Amin.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 877
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni