Trăiește în virtute
Autor: Ionel Adrian Gugea  |  Album: Poezii Creştine  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de cocor2 in 22/02/2014
Trăiește în virtute, aspiră și cutează,
Nu-s țeluri prea înalte, țintește și visează;

Nu sunt poveri prea grele nici piedici neânvinse
Pentru acela care, ardent, perseverează.

Întreabă-te, răspunde-ți, spre ce te-ndrepți degrabă?
La rostul tău în viață, în lume, meditează!

Privind spre veșnicie, ce vei lăsa în urmă?
Un nume fără pată, o amintire trează,

Sau înfierând, napoia-ți, sub colbul vremii toarse,
Stigmatul infamiei memoria-ți pătează?!

Ți-a mai rămas o oră, o zi sau poate-o lună
Dar trenul tău gonește, și ele încetează.

În stația finală, în rai sau iad, odată,
Ajunge-vei, pricepe, secunda cât contează.

Nu sta în apatie, indiferența-i crimă
Iar delăsarea doare cândva, te cercetează,

La drum te-mbărbătează cu-a cerului credință,
Trăiește în virtute, cu-o inimă vitează.


25.05.2013
Gazel
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1150
  • Gramatical corect
  • Fără diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni