Mila Samariteanului
Autor: Mihaita Ana din Giurgiu  |  Album: Dorinte curate  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de anajoy100 in 14/02/2014
Mila Samariteanului

-Am fost în pragul tău, căzut
Și nu M-ai luat în seamă.
- O, Doamne nu Te-am cunoscut!
Nu am deschis de... teamă.

- De Mine, oare te-ai temut
Sau doar din nepăsare,
Trecui ca un necunoscut,
Prin fața casei tale?

- O, Doamne nu fi... chiar așa
Și nu vorbi cu-asprime.
Să știi că Ți-aș fi dat ceva,
De Te vedeam pe Tine!

- Păi... Eu eram
În omul care,
Ce tot bătea la ușa ta,
Cerând a ta-ndurare.

Și M-ai lăsat sa plec... așa,
Fără să-Mi dai nimic...
Și-acum vrei mare-n cer să fii? ? ?
O, vai, cât ești de mic! ! !

Și vrei să strălucești în veci,
Pe cap purtând coroana,
Când tu, în viața ta n-ai dat,
Lipsitului, pomana?

Și ce răsplată vrei sa ai,
Să stai cu Mine-n slavă,
Să treci voios prin porți de rai? ? ?
Gândirea ta-i bolnavă!

Și tot așa-i și viața ta
Grăbește de te schimbă!
Căci într-o zi, la poarta Mea,
Grăi-vei cu-a ta limbă:

„Deschide-mi Doamne, c-am bătut
Și-ai spus că vei deschide!”
Și- atunci ca un necunoscut,
Te vei trezi pe veci pierdut,
La poarta-Mi ce se-nchide!

Dar Eu sunt bun și milostiv,
De-aceea-ți dau iertare,
Ca tu să ai un bun motiv
În viață, de schimbare.

Spre ușa ce o ții închisă,
Acuma, du-te-n goană,
Caci încă stau cu mâna-ntinsă,
Ca să primesc pomană.

- O, Doamne-acum mă pocăiesc,
Spre ușă iute-acum pornesc!
Mă iartă că n-am cunoscut,
Pe Cel din ușa mea, căzut

Căci egoismul mă orbea
Și nu văzusem fața Ta.
Văzusem doar un om... de rând,
Ca orișicare pe pământ

Și mila, dragostea, îndurarea
Și dărnicia și răbdarea,
Nu le aveam la lucru-n mine,
De-aceea nu făceam ce-i bine.

Dar Doamne,
Acum mă pocăiesc,
Prin viața-mi vreau să Te slăvesc,
Pe Tine vreau să te slujesc!

Și vreau să-mpart ce-ai pus în mine,
Și timp și dragoste și pâine
Și din comorile bogate,
Să-mpart Aceluia ce bate.

Să ies în goană, în pridvor,
Ca să nu scap vreun Trecător
Și ori de câte ori privesc,
Doar chipul Tău să îl zăresc.

Amin!

Ana M.
Uneori suntem prea ocupați ca să deschidem ușa inimii noastre, celor ce bat la ea și- i lăsăm cu mana intinsă, fără să le oferim un pic din iubirea cerului, pe care noi inșine am primit- o din belsug. Nu iți trebuie un mare efort să faci asta. Trebuie doar să te ridici din scaunul egoismului și al indiferenței, să mergi până la ușă, să tragi zăvorul mândriei, să prinzi clanța dragostei și s- o ții strâns, să apeși pe ea în timp ce invârți de două ori spre dreapta cheia nepăsării și a lipsei de compasiune, pt ca ușa separarii sa se deschidă și să lași dărnicia milei de sus, să ridice pe cei cazuți in pragul ușii tale. Grăbește- te să faci tu asta, căci altfel, Samariteanul Cel Milos, va trece pe acolo și ți- o va lua înainte, iar când va veni vremea, ți se va zice: "Am fost in pragul tău, căzut... etc, restul poeziei.
Un om nou face lucruri bune!...
Cred ca meriti un zece!
Domnul sa fie cu tine!
george petre - chicago
Adăugat în 15/02/2014 de revgeorgepetre
Multumesc, frate...Cred ca TOATA lauda se cuvine Domnului, care ne da inspiratie, pentru a atinge inimile oamenilor. Domnul fie slavit !
Adăugat în 15/02/2014 de anajoy100
Statistici
  • Vizualizări: 1180
  • Export PDF: 1
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 2
  • Gramatical incorect
  • Fără diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni