Nu înceta s-arunci sămânţa
Autor: Pavel Mariana Florica  |  Album: Prin valea plângerii  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de brandusa in 30/01/2014
Nu înceta s-arunci sămânţa

Cu lacrimi dacă pui sămânţă
Nu te-ntrista, nu dispera,
Ci întăreşte-te-n credinţă
Că-n veselie-oi secera.

Cuvântul sfânt te-ncredinţează
Că nu-n zadar e plânsul tău,
El lacrimile le păstrează,
Le pune în burduful Său

Dacă-s lacrimi de pocăinţă
Pentru păcatul săvârşit
Ori plângi, când vezi că-n necredinţă
Rămâne neamul tău iubit.

Nu înceta s-arunci sămânţa
Chiar dacă solul e pietros
Căci tot ce semeni cu credinţă
Va răsări, fiindcă Hristos,

E Cel ce face să răsară,
El dă şi ploaie pe pământ
Şi vrea ca nimeni să nu piară,
Ci să ajunga-n raiul sfânt.
samanta buna sa fie aruncata ,
doar din inima curata .

fiti binecuvintata !
Adăugat în 30/01/2014 de sanda_tulics
Domnul sa va binecuvanteze, caci aceste versuri chiar imi sunt de mangaiere in momentul acesta.
Adăugat în 30/01/2014 de floaredeliliac
Fie-ne trupul si sufletul neobosite pentru o asemenea lucrare, fiti binecuvantata.
Adăugat în 30/01/2014 de floridinmaracineni
Amin! să ne facem partea fiecare și se va îngriji Dumnezeu ca Sămânța să încolțească acolo unde crede El de cuviință și când El hotărăște. Domnul să-ți binecuvânteze, sora Florica, toată lucrarea.
Adăugat în 30/01/2014 de ana_haz51
Statistici
  • Vizualizări: 1116
  • Comentarii: 4
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni