Cu inima în pieptul meu arzând
Autor: Greta Andreica  |  Album: Zbatere spre biruinta  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Greta_Andreica in 13/01/2014
Pe drum de munte care urcă încet,
Târâş, cu coatele pline de sânge
Mărşăluiesc spre ce-i curat şi drept
Cu inima arzând în al meu piept
Iar sufletul amar, amar îmi plânge.

Sunt multe răni, e plină a mea desagă,
Din casa celor dragi pe care îi iubesc.
Fântâna ce ţâşnea, acum e aproape seacă
Iar potecuţa ce-mi era aşa de dragă
E năpădită toată, abia o mai zăresc.

Cu ochii mei de dor arzând
Şi ferecată toată în tăcere,
Plătesc tribut nesfinţitului gând
Care m-a îngenunchiat iar, azi plângând
Sunt învelită toată în durere.

Cum s-a putut ca din ceva sfinţit
Şi din dorinţa de a face bine,
Picorul să îmi calce aşa greşit
Cum niciodată n-am gândit
Şi apoi… să mă trezesc printre ruine?

Când noaptea deznădejdii se înteţeşte
Iar gândul este chinuit amar,
Un licăr de speranţă se zăreşte,
Un picur de credinţă mai trăieşte
Că truda mea nu este în zadar.

Eu cred în Cel ce ţine toate-n mână
Ce roata vieţii, astăzi învârteşte,
Eu ştiu, voinţa Sa este stăpână,
Chiar de lovită sunt de a Sa mână
Accept că totul, totul se plăteşte.

Eu ştiu că acolo, în slăvile divine
Ce nu înţeleg… atunci eu voi pricepe
Tot răul se va transforma în bine,
Iar greul ce l-am dus printre ruine
S-o termina… când veşnicia începe.

10.01 2013
Greta Andreica


In ziua in care o persoana draga a plecat spre o alta destinatie
Faptul că timpul trece este o binecuvântare și o mare mângâiere pt. că știm că vine vremea când nu vor mai fi despărțiri, suferințe, lacrimi...Frumoase versuri, Domnul să vă binecuvânteze și să vă întărească până în minunata Zi a Domnului , când vom ajunge în Împărăția Sa și-L vom vedea așa cum este El!
Adăugat în 13/01/2014 de Ioanhapca
,,Eu stiu ca acolo în slavile divine
Ce nu înteleg… atunci eu voi pricepe
Tot răul se va transforma în bine,
Iar greul ce l-am dus printre ruine
S-a termina… când vesnicia începe."

Lumea nouă, aşezată pe traiectoria veşniciei, va completa marea operă a creaţiunii în Universul plin de mistere din guvernarea lui Dumnezeu.

Multe binecuvântări!
Adăugat în 13/01/2014 de Duverna
"Eu cred in Cel ce tine toate-n mâna
Ce roata vieti astazi învârteste,
Eu stiu, vointa Sa este stăpână,
Chiar de lovita sunt de a Sa mana
Accept ca totul, totul se plăteste." Este minunta aceasta marturisire de credinta si toata poezia este atat de inspirata, asa de realizata.....
Adăugat în 13/01/2014 de loredanam
Patrunzator si meditativ vers...
Adăugat în 13/01/2014 de sanda_tulics
Statistici
  • Vizualizări: 1525
  • Comentarii: 4
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni