Să fim ucenici în Domnul!
Autor: Flavius Laurian Duverna  |  Album: Pe aripile Credinţei  |  Tematica: Slujire
Resursa adaugata de Duverna in 09/01/2014
Să fim ucenici în Domnul!

Să fim ucenici în Domnul
Pentru-a Lui mărturisire,
Lumini sacre-n strălucire
În lumea aflată-n somnul
Conformării, prin cădere
Făr-să ştie, c-astfel piere.

Încă-i timp, de examinare
A vieţii noastre-n credinţă,
Ştiind că roata-nvârtitoare
A purtat ani, de neştiinţă,
Şi a scris taxând valoarea
Pe cadran unde-i notarea.

Poate-acum vom cerceta,
Roata vieţii, ce-a-nvârtit?
Şi trişti, poate vom cugeta
Că-n viaţă, nu-i de glumit,
Jertfa din Calvar ne cere
Să-avem credinţă şi vrere.

Să urcăm sus, tot mai sus!
Pe-acea scară, de valori
Cu treptele-i, pân-la nori,
Spre-a ne-ntâlni cu Isus,
Marele Preot, şi Împărat
Ca Rege-n slavă aşteptat.

Flavius Laurian Duverna
09 inuarie 2014
Amin! Dumnezeu să ne ajute, să ne cercetăm și să luăm hotărâri noi, să le împlinim, spre mulțumirea Domnului și a inimilor noastre. Domnul să te întărească, frate Flavius, să duci lupta
bună până la capăt, să ai biruință.
Adăugat în 09/01/2014 de ana_haz51
Amin! Sa urcam tot mai sus! multumim pentru indemnuri, frate Flavius!
Adăugat în 10/01/2014 de loredanam
Statistici
  • Vizualizări: 888
  • Export PDF: 43
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni