Ultima proorocie a lui Habacuc
(Habacuc cap. 3)


Cu Domnul, Habacuc vorbește
Îi spune ca este îngrozit
De proorocia ce-o vestește
De tot, ce Domnul i-a vorbit

Și pe Domnul acum îl roagă
Să se îndure de popor
La toți ca să le fie teamă
Dar El, să fie iertător

Căci El cu a Lui măreție
Acoperă întreg pământul
Și slava Lui are să fie
Și vine, mai iute ca gândul

Ca soarele El strălucește
Din mâna Lui, raze pornesc
Ca El, nimenea nu mai este
Și toate, de la El pornesc

Ciuma și molima când calcă
Doar pe a lui urme pornesc
Pământul cu ochiul încearcă
Și îl măsoară, îl socotesc

Muntele tare-l zguduiește
Și dealul, e cutremurat
El, totul sfarmă, prăbușește
În fața Lui, totu-i plecat

Etiopia, e îngrozită
Căci totul s-a cutremurat
În Madian, e spaimă multă
Colibe multe, s-au stricat

Pe râuri, Domnu-I maniat
Pe mare, își varsă urgia
Pe ai Săi cai, a încălecat
Pe toate, își varsă mânia

Căci arcul Lui e dezvelit
Cuvântul Său, săgeată este
Apa din râu s-a năpustit
Cu glasul Lui înalt, dă veste

Soarele, luna, se opresc
Domnul, cutreieră pământul
Săgeți iuți de la El pornesc
Și tare murmură, Adâncul

Domnul cutreieră pământul
A Lui urgie, tot zdrobește
Săgețile Lui, fug ca gândul
Totul străpunge, nimicește

Domnul cu cai pe mare merge
Pe spuma lor, călătorește
Pe El, nimenea nu-L întrece
Cel mai puternic, Domnul este

Pe căpetenii le străpunge
Cei ce strigau de bucurie
Urgia Domnului i-ajunge
Și în necaz, are să-i ție

Când cei răi au fost pedepsiți
Cel ce-a fost drept, s-a bucurat
Că destul a fost asuprit
Dar Domnul Sfânt, l-a răzbunat

Cel drept se bucură de toate
E veșnic recunoscător
Să se întâmple, orice poate
De Domnul, e ascultător

Orice necaz peste el vine
Chiar, de mâncare nu va fii
Chiar de câmpiile nu-s pline
Smochinii, nu vor mai rodi

Chiar dacă staulele-s goale
Și boi în grajd nu vor mai fii
El, ține a Domnului cale
Și gura lui nu va cârti

Căci Domnu, e a lui tărie
Picioarele îi întărește
Și va trăi în bucurie
Căci Domnul, al său stăpân este.

sfârșit.