Doua căi
Autor: Jeni Preda  |  Album: CHEMAREA LUI ISUS  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de jenipreda in 02/01/2014
1 / 1
Iar poporului acestuia să-i spui: Aşa vorbeşte Domnul:
„Iată că vă pun înainte calea vieţii şi calea morţii.“

Ieremia 21:8

Două căi

Sunt în lume două căi:
Una bună, una rea.
Tu pe care o alegi?
Care e voinţa ta?

Eu aleg să fiu cu Domnul,
Ce-a murit pe cruce sus. ,.
Pentru-ntreaga omenire,
El a suferit nespus.

El îmi dă iertare, pace,
Îmi dă mântuire-n dar,
El poate să mă susţină,
Zi de zi cu al Său har.

Şi acum te-ntreb pe tine:
Ce alegi? ce cale ai?
La înalta judecată,
În faţa Lui poţi să stai?


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1325
  • Export PDF: 1
Opțiuni
Neemia 9:17 n-au vrut să asculte şi au dat uitării minunile pe care le făcuseşi pentru ei. Şi-au înţepenit grumazul şi, în răzvrătirea lor, şi-au pus o căpetenie ca să se întoarcă în robia lor. Dar Tu, Tu eşti un Dumnezeu gata să ierţi, îndurător şi milostiv, încet la mânie şi bogat în bunătate. Şi nu i-ai părăsit