Doamne... fă o colibă...
Nu din stele, nu din flori,
Nu din apa de izvor,
Nu din lună sau pământ,
Fă-mi coliba, din sfânt cânt.
Nu din ramurile-n floare,
Cânt din mierle pe răzoare,
Nu din flori de liliac,
Sau din inul ce-l îmbrac.
Fă-mi... din doru-Ţi ce l-am plâns,
Când de foc eram pătruns.
Fă-mi din ''noaptea fără gene,''
O colibă-n ''ţări eterne,''
Când arşita-n piept îmi geme.
Şi din lacrimi, fă-mi un râu,
'ncinge-Te cu el, ca brâu.
Fă-mi coliba-n rugăciune,
Rug să fie, nu tăciune,
Fă-mi din rugă, o tămâie,
Să se-nalţe pân' la Tine,
Iar din cânt ... îmi fă un cort,
'n care Doamne, să Te port.
Fă-mi umblarea ca un zbor,
Ruga... apă de izvor.
Fă-mi din sufletu-mi o floare,
Cu miros de... OSSANALE !