Ești Dumnezeul nostru, Cel fără început,
De Tine, doar de Tine sunt rânduite toate
Iar dac-ai hotărât să ne frămânți din lut,
Cred, ne-ndoielnic, mai bine nu se poate.

Doamne ne-ai iubit și răi, zăcând în lume,
Acum, când Harul Tău ne este îndeajuns,
Se înalță limbi de foc de la altar spre Tine
Și mâinile curate prin Jertfa Lui Isus.

Ești Creatorul nostru și ne ești Stăpân,
Cu toată adorarea ne-nchinăm doarȚie
Veghind să nu aprindem l-altare foc străin,
Doar focul Iubirii ardă, o veșnicie.

Privirea Ta-nfășoară, rotocol, Pământul,
Într-un buchet aduni vii licăriri de-altar
Din clocotul Iubirii, Te bucură cântul
În lacrima de dor, sub ploi târzii de Har.

Pe raze arămii se-aduc jertfe de seară,
În timp ce zorii-Ți poartă, laude, adorări,
Atins este zenitul, Harul lin, coboară
Pe brațe ridicate spre Cer, din patru zări.

Pe Calea bătută cu urme de suspine,
Genunchii scriu în vale al Cerului Traseu,
Poleiri de aur, prin renunțări de sine,
Altarele zidite doar Ție, Dumnezeu.

Când le privesc în noapte aștrii-ndepărtați,
Pământul li se pare un cer de stele plin,
Altarele aprinse de noi, surori și frați
Și strălucirea-n vale, a petalelor de Crin.

Din Cer, Sfânt Tată, privești cu duioșie,
Clocotul Iubirii, mai mult îl întețești
Când Duhul Tău Sfânt, mângâietor, adie
Să ne aducă-n suflet splendorile cerești.

Vii flăcări unduiesc, în tril, noua Cântare,
Cum îngerii din Cer n-o vor putea cânta,
Doar cei ce suferind au stat în adorare,
Flămânzi și însetați de frumusețea Ta.

Amin!