Frigul serii mă pătrunde
Parcă-ar vrea să-mi intre-n vine
Și mă-ntreb naiv:„Pe unde
Sunt pierdutele lumine?”

Eu iubesc să ies în seară
Să ascult ce spune noaptea
Primăvara și cu vara
Când își declamează cartea.

Însă toamna e răcoare
Recele tăios m-atinge -
Prea simt lipsa mea de Soare
Și în suflet și în sânge.

Totuși prind din întuneric
Și cu ochii și cu-auzul
Pe-o spazmodică cădere
Slabele bătăi de frunză.

Când foșnirea ei căzândă
Se aude-așa distinctă
Cu proteste mă colindă
În gândirile-mi instinctul.

Moartea viața risipește!
Ce s-adaugi mai poți încă
Și oftez doar omenește
De o lege-așa adâncă.

Iar un nod mi se ridică
Parcă-ar vrea să iasă-n plânset
Peste jale, peste frică,
Peste soarta mea deprinsă.

Osândit de frig și vremuri
Privesc fără-nsemnătate
Cum se zbat stelele-n tremur
Ca-n ochi lacrimi adunate.