Iar dacă anii trec...
Autor: Ana Haz  |  Album: Clip-uri de Iubire  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de ana_haz51 in 18/10/2013
O aripă frământă zarea îndepărtată,
(Pâinea luminoasă coboară iar pe vatră),
Iar alta, cu tristețe, privește spre pământ,
În anotimpuri roată mă poartă,adunând.

Dar chiar dacă trec anii, culorile nu mor
Căci le păstrez fascicul de alb strălucitor,
În curcubeu văzut prin ochi duhovnicesc,
La fiecare roată, mai mult mă pocăesc.

Așa să stau în iarnă, cuminte sub omăt,
Ca bobul grâului, spic plin, bogat s-aștept,
Cu embrion curat, primit în dar la Cruce,
Aștept o Primăvară cu Raza cea mai dulce.

Și iar ridic aripa și iar m-avânt, spre zare,
Până lua-voi unghiul pe-a Jertfei înălțare,
Atunci pe totdeauna rămâne-voi Acasă,
Îmi flutură-n visare, o haină de Mireasă.

Chiar nu-nțeleg Isuse, cum m-ai adunat
Și pe mine praful, cel mai neânsemnat,
Mă întocmești un vas plin cu Iubirea Ta
Tărie să trec pragul, când mă vei chema.

Și dacă așteptarea-i din ce în ce mai grea,
Este un plan desăvârșit făcut prin voia Ta,
Iar clipe de-mplinire, de dor nemărginit,
Împleti-vor mărturia pe-al Cerului zenit.

Oricâte anotimpuri, cât ghem voi depăna,
Eu vreau să-mi fie truda spre înălțarea Ta,
Să fiu chiar piatra vie , în mâna Ta luată,
Nu mă rupe-n două, să nu mă lepezi, Tată!

Când în odihnă va trece și el, vechiul ornic,
Adună-mă Stăpâne, în Tine-n veci statornic,
În Dragostea cu care vei umple veșnicia,
În desfătări la dreapta Ta, Mire iubit, Mesia.

Amin!
Versuri framintate in iubire, ascultare si dorinta sfinta de a fi vesnic cu El.
Se simte zbaterea sufletului, lupta din trup dar si nazuinta sfinta se ridica deasupra neputintei.
Esti mai mult decit biruitoare !
Adăugat în 18/10/2013 de sanda_tulics
Slava Dlui sora Ana ce inaltator va fi in ziua aceia cind vom zbura spre cer
Adăugat în 18/10/2013 de simonasav
sa ne imbrace Domnul in haina smereniei clipa de clipa! fiti binecuvantata sora Ana, har si pace de la Domnul nostru
Adăugat în 18/10/2013 de floridinmaracineni
Atât de duioase și pline de recunoștință, aceste versuri. Dumnezeu să vă înmulțească harul mereu soră, Ana ! Salutați-l pe fratele Cornel, cu multă pace în Domnul Isus !
Adăugat în 19/10/2013 de viorel1977
Sa fim smeriti in fata Domnului, sa fim imbracati cu Duhul Sfant al credintei in Domnul, sa fim asa cum vrea Isus sa putem ajunge la biruinta.Multe binecuvantari sora Ana.
Adăugat în 19/10/2013 de florenta.sarmasan
AMIN AMIN AMIN SUBLIME VERSURI HAR SI PACE SI SLAVA FIE A DLUI
Adăugat în 19/10/2013 de tomacoca
Bob de grau incoltind in iarna, porumbita zburand spre porumbar, Mireasa a Domnului in vesnicie...sunteti si veti fi! Ce minunat ati descris treptele inaltarii spre El, dupa ce Isus S-a coborat si S-a inaltat si ne ridica si pe noi spre El! Inspirata divin, minunata poezie!
Adăugat în 19/10/2013 de loredanam
Frumoase gsnduri, pline de sensibilitate si dragoste sfanta! Recunoasterea puterii lui Dumnezeu in viata noastra, renuntarea la eu si acceptarea voii Lui sfinte, este un mare har. Prin El avem puterea si infaptuirea, amin! Fii binecuvantata!
Adăugat în 30/10/2013 de lboltasu
Bine ai revenit!
Domnul sa-ti umple sufletul de Griul Sau.
Adăugat în 30/10/2013 de sanda_tulics
Statistici
  • Vizualizări: 1398
  • Export PDF: 21
  • Comentarii: 9
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni