... Se-nghesuie nămeți de alb pe cer,
troiene grele, alb povară...
Chiar dacă-afară nu e ger
şi-i toamnă, iară.
Se alipesc în alb-bogat, grei, norii,
formând coline, și dantele-n fulgi.
De ți-ai întinde pân' la ceruri, mâna,
'n zăpada lor...
Iubirea să ți-o uzi...
E-un alb pe cer,
troiene vânturate,
ce se pornesc,
spre "nu știu und' "...
Ca un oftat în inimă e cerul,
...'N omătul cel profund.
Sunt albi-zăpadă, norii,
balsam dumnezeiesc.
Mă uit, stupefiată;
Pe Domnul, Îl slăvesc!
Ninge pe cer!
Splendori în alb, dumnezeiești,
şi inima-mi, e fulg...
Ce a fost "nins" de,
Domnul, pe pământ.