Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

Ai venit Doamne din Cer!
Autor: Flavius Laurian Duverna  |  Album: Minunile Iubirii  |  Tematica: Nasterea mantuitorului
Resursa adaugata de Duverna in 01/10/2013
Ai venit Doamne din Cer!

Ai venit Doamne din cer
Părăsind locul cel sfânt,
Să Te naşti într-o colibă
Aici, la noi, pe pământ
Ca-mplinitor de Cuvânt,
Al dreptăţii, - fără hibă!

Ai venit, prin întrupare
Ca planul de mântuire,
Pentru lumea vinovată
Să-l aduci la-ndeplinire
În Jertfa-Ţi de ispăşire,
Fără bani, şi fără plată!

Nici nu se putea-n alt fel
Dragostea atât de mare,
Ca s-o poţi, lumii-arăta
În deplina ei grandoare
Fără a cerului predare-
Nu se putea demonstra!

Prin calea cea adoptată
Gloria sfântă, cerească,
Ea a fost astfel ascunsă
În pulberea omenească
Firea s-o desăvârşească-
În Jertfă a fost pătrunsă!

Ai fost cunoscut ca om
Sub aceleaşi legi fireşti,
Însă mai pe sus de legi
Stau puteri dumnezeeşti,
Fiu de Dumnezeu că eşti
Salvator, al lumii-ntregi!

Şi-n puterile-Ţi, Divine,
Doamne rău-ai suportat,
Pân-la Jertfa din Calvar
În care-n veci sunt iertat
Prin sfânt sângele vărsat,
În măreţul timp de har!

Flavius Laurian Duverna
01 octombrie 2013
Prin aceste cuvinte frumos aranjate ne aduceți bucurie și înviorare sufletească/Tot respectul, George Cornici
Adăugat în 01/10/2013 de geocornic
Frumoase și atât de melodioase aceste versuri încât atunci când le citești parcă cânți o cântare nouă. Frumoase și reușite dar totodată pline de har și putere divină. Fiți binecuvântat de Domnul Dumnezeu.
Adăugat în 02/10/2013 de Ioanhapca
Statistici
  • Vizualizări: 1812
  • Export PDF: 38
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni