Mă îndeamnă iar Speranța...
În ce parte? - ea nu-mi spune -
Că-i Nauru ori Constanța
E un pas înspre minune.

Iar Nădejdea îmi arată
Undeva fără cuvinte...
Încotro mi-i calea dată?
Ea-mi răspunde:„Înainte!”

Peste zare, peste zare,
Peste margini de gherghefuri
În cântări uluitoare
Dintr-o lume prinsă-n chefuri.

Rupând strânsele inele,
Prefăcându-le-n spirale
Peste vise, peste stele
Cale-n Viață, Viață-n Cale.

Din versete moi și triste
Într-un zbor nebun prin spații
Am să pot ca să rezist eu
Galaxii și constelații?

Chiar și ochii-mi doresc tihnă
În vreo umbră pe sub roade
Lutu-mi cere și odihnă
Cum la fire i se cade.

Nu pot iar și iar întruna
Să fiu proaspăt ca prierul
Mă apasă-n raze Luna
Și de tălpi mă mușcă gerul.

N-am puterea să las simplu
Bucuria și necazul
Când cu frunze de-aur timpul
Pălmuiește dur obrazul.

Ce dacă în mâine, poate
Mă voi poticni-n ursită
Și-oi cădea din libertate
În măruntul de clipită?

Nu-i mai bine cu încetul
Cu un pas de bou cu jugul
Să fac zâmbre ca poetul
De fățarnice belșuguri.

Dar așa tot fuga, Doamne,
Fără-o oră de oprire
Nelipindu-mă de oameni
Și de toamna în mâhnire.

Uite-n jur - ninsori de file
Spulberă cu bronzu-afară,
Iară Tu mă porți prin zile
Înflorite-n primăvară.

Eu nu dovedesc tabloul
Să-l trăiesc măcar oleacă
Căci pe-o clipă vine noul,
Peste-o clipă noul pleacă.

Credincioșii cei de treabă
Case-și construiesc și scene
Și pe loc, fără de grabă
Buchisesc ceva alene.

Se încântă-n stări de naos
Unde pot ca să se roage...
Dă-mi o clipă de repaos
Din gonirea peste margini!..

Iar Credința mă îndeamnă
Parcă nici nu mă aude
Printre fulguiri de toamnă...
Unde, Doamne?.. Unde?.. Unde...