Să fii creștin
Autor: Mihalca Inuţ  |  Album: Râuri de apă vie  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de mihalcainut in 25/09/2013
Să fii creștin e lucru mare, să fii creștin adevărat,
Nu să te naști în adunare sau într-o țară-ncreștinat.
Să fii al Lui în adevăr și cu credința-n Dumnezeu,
Să pot fi sigur că de mor mă duc în cer în Raiul Său.

Să fii creștin sub crucea grea așa cum ai primit Cuvântul,
Să nu te uiți la lumea rea, să nu-ți pătezi deloc veșmântul,
Să fii cu El în părtășie, să ai în inimă Cuvântul
Și să vestești ne-încetat tot ce Ți-a făcut Preasfântul.

A fi creștin înseamnă mult, mai mult ce ți-au vorbit părinții,
Mai mult ce ar putea vrodată să îți vorbească pocăiții,
A fi cu El, cu Domnul sfânt într-o frumoasă părtășie,
Tu tre' să mori și numai El, să fie viu, să fie-n tine.

Să fii născut din Duh și apă, să-ți fie inima schimbată,
Să ai dorința înfocată, să mergi pe calea cea curată,
Să-ți fie duhul treaz mereu și conștiința împăcată
Că Îl urmezi pe Dumnezeu cu toată viața devotată.

Să urci pe munte nu-i ușor când alții vin în jos pârtie,
"Hai la o parte," mulți azi zic, "că ce va fi nu se mai știe!".
Așa trăiesc acum creștinii, ei cred că Domnul a glumit
Și mulți azi râd când văd vreunul că vrea să fie pocăit.

Râdă lumea, râdă toți care azi aruncă gluma
Când te văd în vreun necaz: "Unde-i Domnul tău acuma?"
Tot așa în vechea lume, Lot, un om neprihănit,
Le-a vestit că-i arde focul, dar credeau că a glumit.

Tu ce azi te duci pe cale, care este drumul sfânt,
Nu te teme de ocare, tu te du spre cerul sfânt,
Căci cărarea cea trasată de Isus, de Duhul Sfânt,
Te va duce înspre casă, cãtre locul cel mai sfânt.

Tu ce stai nepăsător dar mai zici că ești creștin
Și în inimă porti ură iar în piept un foc străin,
Fii cu ochii azi deschiși, cu urechea aplecată
Și privește înspre ceruri, înspre slava mult visată.

Și ascultă azi îndemnul: vino din al tău păcat
Ca să fii pe veci cu Domnul și cu Tatăl minunat
Căci pământul tot va arde -curând îl aprinde focul-
Și de nu te-ntorci la Domnul te va arde veșnic focul.

Doar în arca mântuirii, doar cu Dumnezeul sfânt
În corabia salvării, înspre locul cel mai sfânt,
Doar Isus Hristos, Mesia, Mielul sfânt și minunat
Te va duce-n fericirea și în Raiul mult visat.

Amin.
Pacea Domnului Isus.Minunate gânduri,versuri,aspirații.Minunate.
...Să fii creștin e lucru mare, să fii creștin adevărat,
Nu să te naști în adunare sau într-o țară-ncreștinat.
Să fii al Lui în adevăr și cu credința-n Dumnezeu,
Să pot fi sigur că de mor mă duc în cer în Raiul Său.....
Să fi creștin e lucru mare....să fi creștin adevărat....nu mai am ce spune,se pare că ați spus totul
,mă opresc ca să mai spun ceva ,ca să nu stric....Dumnezeu să fie slăvit.Multă pace și multe
binecuvântări.Mulțumesc mult.
Adăugat în 25/09/2013 de statornicul
Statistici
  • Vizualizări: 2380
  • Export PDF: 1
  • Favorită: 2
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni