Frați creștini din lumea întreagă!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Şi eu vreau să Te laud!  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 01/09/2013
Frați creștini din lumea întreagă!


Frați creștini din lumea mare
Ce pe Domnul Îl slujiți,
Să-I aducem închinare
Prin El, suntem mântuiți,

Prin El, am primit Cuvântul
Multe taine am aflat,
Al Său Duh pătrunde gândul
Și inima, ne-a schimbat,

Patimi care ne robesc
Domnu adânc le cercetează,
Ne scapă de ce-i lumesc
Drumul spre Cer, ne veghează

Toate-I sunt descoperite,
În orice ungher pătrunde,
Păcatele sunt privite
Și nu le putem ascunde

Căci El le cunoaște toate
Și le vede în întregime,
De-al Său ochi nimeni nu poate
Să ascundă, ce nu-i bine

El acceptă doar dreptatea
Gândul bun, gândul curat
Și urăște strâmbătatea
Tot, ce este întinat

Domnul inima ne-o vede
Și tot ce din ea pornește
Dacă-i falsă, nu o crede
Nedreptatea, o urăște

Poți să pari chiar ce nu ești
Sfânt, smerit, onest, cinstit
Pe Domnu nu-L păcălești
Degeaba, te-ai străduit

Căci ungherele ascunse
Ochii Lui drept le privesc
Vorbe prefăcute, spuse
Mai tare, ne osândesc

Cuvântul ne sfătuiește,
E cel mai bun îndreptar,
Liniștea noastră- o păzește
Preț să punem pe acest dar

Dacă avem înțelepciune
Pe Isus Îl vom vedea
Prin a noastre fapte bune
Cununa, vom căpăta

Și cu drag Îl vom sluji
Pe dreptul apărător
La Cer veșnic vom trăi
Cu al nost, Mantuitor!

Amin

Câmpia Turzii, 27 august 2013
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 3003
  • Export PDF: 8
  • Gramatical corect
  • Fără diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni