Necântarea cântărilor
Autor: Victor Bragagiu  |  Album: Poeme  |  Tematica: Nunta
Resursa adaugata de bragagiu in 27/08/2013
Înainte de a începe citirea acestui poem,
rog cititorii să citească la început
mesajul meu de jos. Poate unii dintre D-voastră
veți hotărî să nu vă mai pierdeți vremea degeaba.


Soției și surorii mele Vera

1

Prinde-n ochi de căprioară
Prospețimea care vine
Zilele de primăvară
Curg în valuri de lumine.

Iarna, iată, se apleacă
Tot mai mică-n ploaia tristă,
Dar și ploaia, câte-oleacă
Înflorește ametistă.

Florile gonesc pe câmpuri
Prinzând voci de turturele,
Iară fricile de timpuri
Se topesc în ploi de stele.

Frigul curge-n hăul brâncii,
Iar pământul înspre ceruri...
Ieși din crăpătura stâncii
Unde te-ai pitit de geruri.

Viile pornesc lăstarii,
Pomii strigă rime-n muguri,
Codrii și-au trezit stejarii
Cu ruscuțe-aprinse-n ruguri.

Mână-ți iezii înspre luncă
Iarba proaspătă să-ncerce,
Draga mea, c-obraji de pruncă
Sărutați de aer rece.

În zvâcniri de dimineață
Treci cu pasul de domniță,
Cântă fericirea-n viață
Cu-ochii tăi de porumbiță!




2


Luna basme când arată
Printre umbrele pribege
Inima-mi vorbește-n șoaptă,
Dar nu pot a o-nțelege.

Și când Soarele răspunde
La chemările câmpiei
Ea îneacă unde, unde
Visele copilăriei.

Ce ai, inimă, cu mine
Pitulită ca o hoață:
Când vin gânduri de rușine,
Când cuvinte de speranță.

Toată noaptea așternutul
L-am boțit cătând răspunsul,
Iar tu râzi satisfăcută
De gândirea ta ascunsă.

Trec prin zi și prin cetate
Tot privind sfioasă-n lături,
Ce cat pe-ulițe certate
Pline-n zvon de zaiafeturi?

Nu-mi găsesc sărmană locul
Nici în câmp și nici acasă...
Inimă, oprește-ți focul -
Nu mă arde fioroasă!

Dimineața piața spintec,
În amurg m-ațin afară...
Inimă, te rog, cuminte
Fii măcar în astă seară!

3


M-am oprit lângă grădina
Ce privea deschisă-n Soare
Și căldura, și lumina
Viața să i-o împresoare.

Tremură spre zări năframa-i
Cu-o dorință feciorească,
Iară mugurii ei mai-mai
Ar porni să înflorească.

Ghimpii strigă glasul firii
Mângâierea să agațe,
Dar eu văd cum trandafirii
Înfloresc pe-aceste brațe.

Setea ei de primăvară
Peste-ngrăditură trece,
Iar doi pui de căprioară
Aburesc văzduhul rece.

Parcă-ar adia Libanul
Căci pornesc să crească-n voie
Scoțișoara și șofranul,
Nardul, smirna și aloe.

Dar grădina e închisă
Și temându-mă de ceartă
Nu trec partea interzisă
Ca să bat ușor în poartă.

Îmi pierdui parcă-o avere,
Iar și iar mă uit în urmă:
Să nu cat nu am putere
Dorul pentru ea mă curmă.

Mă tot duc buimac spre stână
Ziua muncilor mă cată,
Ci mi-i inima-n grădină
Lângă poarta încuiată.


4

Când eram eu în livadă
L-am văzut privind cu teamă
Parcă-ar vrea doar să mă vadă,
Lângă gard parcă mă cheamă.

Mi s-usucă cerul gurii
Căci aici, în cercul văii
Cum e-un măr într-o pădure
Așa-i el prin toți flăcăii.

Precum clatină scorușul
Strugurii pe orice boare
Simt pe inimă arcușul
A privirii lui mă doare.

Ca și puiul de cerboaică
Cu privirea mă pătrunde
Vreau să vreau să nu îmi placă,
M-aș ascunde, dar n-am unde.

Du-te-n calea ta, străine,
Vezi-ți, în sfârșit, de treabă
Lasă-mă să fiu cu mine
Cum i-i dat fetei de treabă.

Nu-i răspund înspre privire
Însă simt cum mă atinge:
Nu-ndrăzni să vii, iubire!..
Nu-ndrăzni de a te stinge!

Mă prefac săpând pământul
Că nu-i văd privirea caldă
Însă mă sărută vântul
Pe sinceritatea-mi smeadă.

Du-te, du-te și dă-mi pace
Lasă-mi zestrea mea cu crezul...
El se duce și întoarce
Iar și iar spre mine văzul...


5

N-am dormit o noapte-ntreagă
Culegând cu ochii stele -
Am văzut-o și mi-i dragă-n
Poarta visurilor mele.

Ce frumoasă-i ea în Soare -
Flăcăruie în lumine
Și m-aprinde, și mă doare,
Și nu știu ce e cu mine.

Noaptea nu mai este noapte
Parcă-i toată-n glas de îngeri,
Stelele aruncă șoapte,
Iar izvoru-n dor le strânge.

Sufletul meu se apleacă
Ca răchita peste ape
Să citească câte-oleacă
Ce-au dat stelele să scape.

Prin umbrare se pierd iasme,
Lilieci rup zboruri frânte,
Eu - pe valuri moi de basme
M-am pierdut cu-ntreaga minte.

Căci în ele-i rândunica
Și mă-naripează versul...
Poate eu am prins nimica?
Poate am tot Universul?


6


Azi, pe cărărui de munte,
Mi-am dus iezii la pășune,
Iară zadele cărunte
Îmi șoptesc despre-o minune.

Eu cărarea am trecut-o
Mii de ori până acuma
Și o știu și de abruptă,
O cunosc și unde-i gluma.

Ce-ar putea să se întâmple
Pe poteca-mi de fecioară,
Doar m-ar mângâia pe tâmple
Cetina de brad ușoară.

Mi-ar cânta o turturică
Cântul ei închis în gușă,
Poate vreun ecou de frică
M-ar speria pe cărărușă.

Dar la cotul în sulfină
Când cântam de dimineață
Pe cărare cu străinul
M-am trezit față în față.

El în crini turma și-o paște
Doar cu fluierul o mână,
Orice floare o cunoaște
Pe toți munții lângă stână.

Ca un leu el e puternic
Când o bestie se-ațâță,
Dar i-e glasul plin de miere
Pentru somnul de oiță.

Însă-acum sfios se uită
De la colțurile stâncii
Parcă vede mii de scuturi
Cu viteji măreți și crânceni.

Am trecut pe lângă dânsul
Ușurea ca o aripă
Doar o„Bună ziua!”-i zise-i
Fără a-l privi o clipă.

Aș fugi dar mi se-ndoaie
Pasul meu în demaraje
Și mă frige-o vâlvătaie
Ce-mi sărută-acum obrajii.

Spre trecut nu-ntorc privirea
Să-l privesc îmi este teamă,
Ci aud bine - Iubirea
Între noi cum stă și cheamă.


7

Ceruri îmi căzură parcă -
Sunt ca fiara cea rănită:
Ea m-a salutat în treacăt,
Iar eu limba-am înghițit-o.

Ca un linx ce-așteaptă-o pradă
Stam pitit ca ea să treacă
Să o văd și să mă vadă,
Dar căzui cu tot cu cracă.

Umblu-acum nebun sub stele:
Cum de m-am pierdut cu firea,
Sperii zmei și râd de iele
Ce-mi încearcă-ademenirea.

Umblu rătăcit prin beznă
Printre scripcile de greier,
Vreascurile mușcă-n gleznă,
Dar nu simt și tot cutreier.

Mă îndeamnă-o luminiță
Pâlpâindă în fereastră
Unde știu - o copiliță
E ascunsă după glastră.

Ei, și ce doresc eu oare
Din șoptirile de iovă?
Ziua nu am fost în stare -
Noaptea cum să-i spun o slovă?

Iată strada ei tihnită,
Ca un hoț prin umbre tremur
Lângă ușa zăvorâtă
Mă sufoc și mă cutremur.

Nebunia îmi ridică
Mâna-mi ca să bată iute
Apoi fug cuprins de frică:
Ce-am făcut eu!.. ce-am făcut eu?!.

Cât un plop înalt și tare
Plâng cu-amar și cu rușine
Și mă rupe, și mă doare...
Ce rușine... ce-i cu mine?!.


8


Bate cineva în ușă
Ori îmi pare, ori îmi pare...
Cine mâna jucăușă
O agită pe zăvoare?

Mi-s picioarele spălate...
Să cobor iar pe podele?
Și-apoi cine oare-n noapte
Frânge razele de stele?

Îmi strâng glasul meu cu gura,
Pentru somn sunt dezbrăcată
Cine-ar vrea să las căldura
Și-așternutul meu de fată?

Vocea ce mă cheamă-afară
Ca să ies din casa mamei
Poate-i hâtră de amară,
Poate e ca rodul poamei?

Cum să cred că-mi vrea doar bine
Când mi-i inima în frică
Și se zbate-n piept la mine
Ca un pui de păsărică.

Dar desculță și cu teamă
Alergai fără de rime
De-aburii cu ochii geamul...
Nu e nimeni... nu e nimeni...


9

Întâlnii iar ciobănașul
Pe cărarea mea îngustă...
De ce-mi caută imașul -
Poate-i cătător de fustă?

Dar privindu-l cum se pierde
Să rostească-o salutare,
I-am răspuns vioi și verde
La naiva întrebare.

Ne vom ține turme-alături
Azi aici, pe-această vale
Până când apusu-n pături
Își va scutura petale.

Mă întreabă - un copil e!
Îi răspund parcă-s în vârstă...
Vor mai fi încă-așa zile
Cu o trecere netristă?

Iar neliniștile pleacă
Undeva pierdute-n iarbă:
Ne-am găsit cu dânsu-o joacă -
Eu întreb și el întreabă.

Poate-am vrea să știm răspunsul,
Dar l-acoperim cu gluma...
Inimă, ce taci ascunsă
Sau așa răspunzi tu numai?


10

Pe sub tălpi nu prind pământul,
Nu dor spini și nu simt cetini,
Sunt mai ușurel ca vântul:
Astăzi noi am fost prieteni!!!

Ea era în toate dreaptă
Și râdea copilăroasă,
Și-i așa de înțeleaptă!
Și-i atâta de frumoasă!

Râsu-i e ca primăvara
Ce în jurul nostru crește,
Doar că nemiloasă seara
Ne-a-ntrerupt vorba băbește.

Însă mâine ne vom duce
Lângă dalbele izvoare
Unde curge apa dulce
Pentru iezi, pentru mioare.

Pentru buzele-mi crăpate
De-ale arșițelor palme,
Mai departe de la toate
Șireteniile-n larme.

Să-i ascult învățătura
Din sinceritatea-i mare
Să ne scrim apoi scriptura
Pentru viața viitoare.


11


Fete-ncearcă c-ochii galeși
Să mă prindă de privire
Cu-apucări de mahalale-și
Uneltesc a lor iubire.

Mă feresc de fiecare
Ca de-un laț întins în cale
C-am văzut doi ochi, și, care
Nicicând n-or să mă înșale.

Fetele mi-arată coapse
Printre zâmbete de-oglindă
Și cu-obrăznicii relapse
Inima vor să mi-o prindă.

Dar în văzul lor descopăr
Lănțișoare și podoabe
Și o poftă de cleopă
Ca să aibe, ca să aibe.

Fetelor, degeaba ochii
Voi vi-i pierdeți după mine
Căci foșnirile de rochii
Doar acoperă lumine.

Nu-ncurc laurii cu crinii,
Țiitoarea c-o mireasă
Și voi da în lături spinii
Să scot floarea mea aleasă.

Voi vă ziceți fericite
Prin locașuri și bazare
Sulamite, sulamite
Aruncate pe cântare.

Țiitoare-mpărătese
Laudă doar pofte oarbe
Însă toate-ți fi alese
Ca să terminați ca roabe.

Vă încredeți doar în noapte
Tot urzind ceva în vrajmă
Însă una dintre toate
Dragei nu-i ve-ți sta în preajmă.

Nu mă urmăriți cu trâmbe,
Cu privirea-n pofte beată:
Al ei zâmbet doar ca zâmbet
Vă astupă gloata toată.


12


Cheamă vulpile viclene
Să mă duc la ele-n case
Ca să-mi pună mir pe gene
Cu-alifii de somnoroase.

Dar iubitul meu nu are
Sanctuare ori palate
Stâlpi i-s brazii și stejarii
Cedrii - grinzile înalte.

Floarea-i candela ce arde,
Iar poieni - scripturi de lege,
Pietrele lângă cascade
Îi sunt tronul lui de rege.

Și în orice bob de rouă
Și-n ușor de păpădie
Este cartea lui cea nouă
Ce mă-ndeamnă și mă-mbie.

Prospețimea se aprinde
În vâltorile de praguri,
Iar cuvintele-i timide
Zboară păsări înspre larguri.

Cerbi și zimbri ni-s tovarăși,
Zburătoarele-s aproape,
Cu-orice zi ne ducem iarăși
La căderile de ape.

Și e Soare, și e Viață,
Și e cânt și poezie
De cu zori de dimineață
Până-n seara purpurie.

Nu e pizmă, nu sunt ranguri,
Nu-s povești amețitoare
Numai aurul de granguri,
Versul de privighetoare.

Nu-s hâtrii, nu-s ochi de marfă,
Nu sunt rugi în lingușire,
Doar stejarii sună-n arfă
Melodia de iubire.

Nu vreau să aud minciuna
Țupăită pe arenă
Iar schimonosită-ntruna
De vreun poftitor de scenă.

Vulpilor, sunt prea smolită
Să mă-nchideți în odaie
Că-mi iubesc prea mult iubitul
Cu-a mea inimă bălaie.


13

Sărbătoare-i ziua-această
Fețe multe, foarte multe:
Regele-și cată nevastă
Lângă-o mie și opt sute.

Toate fetele în stradă
Au ieșit cât mai alese
Împăratul să le vadă
Să le-aleagă de mirese.

Prinse-n hamuri pline-n fluturi
Iepe trec în defilare,
Ultimele lor săruturi
Le uitară mi se pare.

Doar cu zâmbete artiste
Amăgesc o fericire,
Iar privirile lor triste
Caută îndreptățire.

Sora mea cea mai frumoasă
Minunata Sulamită
Doar o zi a fost mireasă
Astăzi plânge părăsită.

Fetelor, nu dați grădina
Pe lănțuguri și podoabe -
Doar o zi vei fi regina
Și o viață printre babe.

Mă pitii de văzuri hoațe
Eu prin frunza viei mele
În zadar caută frații
Să mă puie pe tejghele.

Căci îl am pe cel ce merge
Păunaș pe căi înalte
Mai frumos ca orice rege
Și în ziuă și în noapte.

Ca un cerb cu ciuta-n cale
Codrii trecem de o seamă
Că e deal ori că e vale
Parcă-am fi de la o mamă.

Floarea strălucește-n rouă
Că vederea ți se pierde
Și-i atâta viață nouă
Că nu-ți vine nici a crede.

Dragul meu nu-mi spune multe
Slove să mă amețească,
Dar e regele de munte
El prin viața-mi pământească.

Dragul nu vrea să mă-ncurce
În cuvinte frumușele,
Dar în orice seară-aduce
Un buchet aprins de stele.

Nu vă vindeți, fete, via
Pe sapfire și versete
Că v-așteaptă doar sclavia
Și obida c-ați fost fete.

Nu m-oi da între pereții
Ce-nrobesc orice ființă -
Dragu-mi dă la frumusețe
Libertate, nu temniță.

Amândoi - frate și soră
Peste orizont ne-om duce
Unde-o mândră auroră
În Iubire-o să ne culce.

Poate n-oi fi-n diamante
Spre pământ ca să mă tragă,
Dar în Dragoste purtate
Zile-or fi o viață-ntreagă.


14


Luna iese prin mistere
Razele să și le-ndrepte
Să citească în tăcere
Notele lor înțelepte.

Umbre-adulmecă pământul
Furișate și ascunse
Parcă-ar cere legământul
Cu purtările supuse.

În bezmetice spirale
Vântul picurând se duce
Lunecând cu-ncetu-n vale
Pe-ale râului uluce.

Ochii mei se duc cu dânsul
Undeva, în întuneric,
Dar nu cată întradinsul
În ținutul lui eteric.

Gândurile-mi curg și ele
Palpitând de fericire
Când pierzându-se prin stele,
Când prin taine de-adormire.

Mi-a spus:„Da!” azi ciocârlia
Ce-o visez în ochi și suflet
Și-mi pierdui melancolia
Prin a nopții moale umblet.

Ea și-a pus cuvântu-n ape
Lângă dalbele cascade
Că îmi sunt așa aproape
Ale vieții ei izvoade.

Cum îți mulțumesc, Părinte,
Cu-orice-a traiului meu filă -
Ea mi-a dat nu doar cuvinte,
Ci și soarta de copilă.

De-a fi-o vorbă să o râdă
Chiar ușoară de-ar atinge-o
Voi opri pornirea hâdă
Cu puterea mea de sânge.

Iar de-ar încerca o lume
S-o umbrească chiar și-n șagă
Voi scuti-o cu-al meu nume
Și cu Dragostea-mi întreagă.

Iar visările de fată
Legăna-le-voi în șoapte...
Mulțumesc, mărite Tată,
Noaptea că nu-mi este noapte!


15

Ce alai din munți coboară
Tot în raze de-nălțime
Prin mijloc de primăvară
Potopită-n prospețime?

Șaizeci roibi aprinși de-aramă,
Șaizeci vornicei călare
Albesc florile în coamă
Ca și crucea de ștergare.

Iar în centru vine mire
Pe-armăsar bălan și sprinten
Ciobănașul ce-n iubire
Luminează-acum cuminte.

Oamenii le-aruncă-n cale
Ramurile înflorite
Și înalță osanale
Vocile lor fericite.

Din palate, din răcoare,
Din covoare, prin zăbrele
Mii și mii de țiitoare
Privesc triste printre ele.

Sulamita plânge-n plete
În regrete și rușine:
„Nu-ațâțați iubirea, fete,
Până singură nu vine!”

La portița din livadă
Din zăvoare descuiată
Frații fetei stau grămadă
Cu-a lor mamă și-a lor tată.

Înăuntru, în grădină
Dalba dalbelor frumoasă
Lângă visul de fântână
Lăcrimează-a Lui mireasă.

Și nu crede ca să creadă,
Și că nu e vis - ea știe,
Cu livada ei în roadă
De aici - în veșnicie!

Eroina acestui poem este „sora micuță” din Cântarea Cântărilor 8:8. Am sperat în el că ea nu va avea o soartă nefericită ca a eroinei principale, Sulamita, care, cu alte mii de „mirese unice”, au încăput toate apoi într-o frăzuliță groaznică:„ o mulțime de femei”Ecleziast 2:8. Sper că oamenii credincioși să se ferească (cum ne preîntâmpină Dumnezeu în Cântarea Cântărilor) de o credință bazată pe entuziasmele firei, citite și necitite. Entuziasmul este febra rațiunii(pare-se Tozer). Azi se împlinesc 25 de ani de la nunta noastră. Într-o oarecare măsură eroina acestui poem poate fi și soția mea, care a refuzat crai aleși pentru un biet peregrin ca mine. Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Nu imi gasesc cuvintele sa vorbesc despre ceea ce ati scris aici decat ca este minunat. Multe binecuvantari din partea Domnului.Aveti un talent deosebit.
Adăugat în 27/08/2013 de florenta.sarmasan
Domnul sa va binecuvinteze si sa va dea calauzirea si puterea de a mai scrie!
Domnul sa va binecuvinteze familia !

Adăugat în 27/08/2013 de bneli07
Am avut rabdarea si am citit intreaga poezie...
In esenta, ea reprezinta o capodopera!
Mie, una, recunosc, mi-e greu sa scriu conform si strict unui pasaj biblic. Anumite teme biblice, da, le am si tin cont de ele dar sa scriu in intregime numai dintr-un text biblic, nu am incercat caci mi se pare o munca dificila ce necesita mult timp, multa munca si multa inspiratie.
Ce apreciez la Victor Bragagiu este ca el nu se da in laturi la a scrie astfel de versuri. I-am lecturat cu totii "Psalmii", acum "Cantarea Cantarilor"... Ma intreb ce mai urmeaza?!
Adăugat în 27/08/2013 de francu.cristina
"Noaptea nu mai este noapte
Parcă-i toată-n glas de îngeri,
Stelele aruncă șoapte,
Iar izvoru-n dor le strânge." Poemul dvs concureaza cu succes Cantarea Cantarilor a lui Solomon...Dar, totusi, poate prin textul biblic sunt mai multe sensuri ascunse si armonii spirituale care va scapa....
Multa dragoste si unitate in familie si sa ajungeti sa serbati nunta de aur! Si cu totii sa sarbatorim Nunta din cer cu Domnul nostru!
Adăugat în 27/08/2013 de loredanam
Nu am înțeles Titlul, nici explicația, poate sunt prea obosită,dar versurile, subiectul, m-au captivat,
nici nu poți să nu citești până la capăt, este atât de frumos încât pare ireal și totuși este o poveste de iubire adevărată.Original, deși te duce cu gândul la „Nunta Zamfirei”și mai ales la subiect „Cân-
tarea cântărilor”.Eu frate Victor, doresc să vă binecuvinteze Domnul cu pace și fericire veșnică, pe
tine, pe sora Vera și toată familia voastră.
Adăugat în 28/08/2013 de ana_haz51
In primul rand, un "La multi ani!" pentru aniversarea a 25 de ani de casnicie. O urare plina de dragoste si pentru sora Vera, pentru ca este o fiinta deosebita. Despre poet, cuvintele nu sunt suficiente, nu am termen de comparatie. Nu pot decat sa privesc uimita, sa meditez la profunzimea versurilor, a gandirii ce depaseste sfera mea de perceptie. Atata frumusete, te lasa fara cuvinte. Desi e greu de crezut ca multi vor citi poemul, tinand cont de lungimea lui, sper ca acei ce o fac sa recunoasca unicitatea si finetea cu care poetul descrie un tablou al iubirii, al sensibilitatii umane, intr-un stil caracteristic. Facand referire la Cantarea Cantarilor, mergand in paralel cu aceasta poveste de dragoste, este concluzia clara ca poetul este inzestrat cu o profunzime si cunoastere a vietii, mult peste normal. Eu personal, incantata, ma vad un punct infim in fata unui univers al creatiei...Esti deosebit frate Victor, Domnul sa-ti inmulteasca harul. Fiti binecuvantati fam. Bragagiu, sot, sotie si cei 5 copilasi! Cu drag!
Adăugat în 28/08/2013 de lboltasu
Versuri de excepție scrise cu talent și înțelepciune omenească.
Dacă vrei scrie-mi adresa , la subsolul ultimei poezii a soției mele ,sora Ana și -am să-ți trimit cartea „Cântarea cântărilor”scrisă de Watchman Nee ,despre care exegeții spun (pe bună dreptate)
că „a fost un dar unic pe care dumnezeu la făcut bisericii Sale ”Revelația acestei cărți a schimbat optica multora care credeau că C.C. ESTE PUR CARNALĂ .
Cât despre tine și sora Vera,cu dragoste , vădoresc ,multe aniversări fericite în Cristos Domnul șimultă pace și bucurii în Duhul Sfânt. Amin!!!
Adăugat în 28/08/2013 de hazcornel
Am avut o satisfacție și o bucurie enormă compunând acest poem. Și mă bucur pentru D-voastră că ați primit bucurie citindu-l până la capăt. Mulțumim tuturor pentru felicitări. Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Adăugat în 28/08/2013 de bragagiu
Statistici
  • Vizualizări: 2860
  • Export PDF: 6
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 8
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni
Din același album
Romani 8:11 Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi.