Duhul Sfânt mă cercetează
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Şi eu vreau să Te laud!  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 24/08/2013
Duhul Sfânt mă cercetează


Duhul Sfânt mă cercetează
Noaptea-n somn, când mă trezesc
Pace-mi dă, mă încurajează
Pe Isus, să Îl slujesc

Cugetul, îmi curățește
Și îmi dă puteri sporite,
Nădejdea, îmi întărește
Să umblu pe căi cinstite

În toate să fiu corect
Și drept să fiu, cu oricine
Iar în fapte, înțelept
Să nu mai supăr pe nimeni

Căci orice om prețuiește
Mult, în fața Domnului
Pe toți Domnul ne iubește
Ne dă mântuirea Lui

Duhul Sfânt, nu contenește
Tot mai mult mă cercetează
Simt că Domnul mă iubește
Pentru Cer, mă prelucrează

El Îmi cere dăruire
Când o faptă săvârșesc
Și să am multă iubire
Pe mine, să mă jertfesc

Trupul să-mi aduc jertfire
Dacă este necesar
Și să fiu plin de iubire
Pentru alții, să fiu dar

Dar de jertfă și iubire
Așa cum a fost Isus
Tot să duc la împlinire
S- ajung la al Său Tron, sus.

Amin

Câmpia Turzii, 23 august 2013


Domnul ne vorbeste, cand intr-un fel, cand in altul, doar noi sa luam seama..
Adăugat în 24/08/2013 de loredanam
Amin. Frumos și încurajator mesajul acestor versuri, Domnul să vă binecuvânteze.
Adăugat în 24/08/2013 de Ioanhapca
Statistici
  • Vizualizări: 1404
  • Export PDF: 8
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Fără diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni