Când, ca o lampă, s-a stins luna
şi-n noapte bezna s-a vărsat,
şi eu fusesem în grădină
să-L caut ... Eu eram soldat.

Când L-au legat pe Domnul Vieţii,
târându-L până la Pilat,
şi eu purtam în mână lanţuri
şi-am ajutat de L-au legat.

Când s-a închis ca o umbrelă
tot Cerul, Domnul s-a rugat.
Tot eu bătut-am cuie grele
în palmele-I de-un galben mat.

Iar când strigase „Sabactani”
şi Tatălui duhul Şi-a dat,
am râs şi eu ... Râdeau romanii
şi râsul lor era păcat.

Şi când strigase comandantul:
„A fost un Fiu de Dumnezeu!”,
am plâns... şi Marea Galileii
plângea şi ea în plânsul meu.

Acum, târziu, mă-ntorc la Cruce,
şi cuiele le scot din ea ...
Zadarnic! Rana tot rămâne,
în mâna Lui şi-n mintea mea.

De catifea e astăzi cerul
şi cântă îngerii din stea ...
Pe mine doar mă arde gerul,
când retrăiesc jertfirea Sa.

Iertare, Doamne, doar aş vrea.