Organul serii-nalță zboruri
Prin raze roșii de aramă
De parcă îngerii în coruri
Spre ceruri sufletele cheamă.

Ninge cu notele albastre
Cu gingășie și durere
Venind în inimile noastre
O dimineață ca să spere.

Amurgul largelor hotare
E răsăritul melodiei
Din palpitările de Soare
Ce prinde gustul veșniciei.

Privirea-mi o ascultă dusă
Din piept pornindu-și rădăcina
De bronzul rimelor supusă
Le clopoțește ce Lumina.

Mă-ncredințez ca flori în noapte
Când își deschid naiv petale
Și-aroma de gutuie coapte
Îmi spală urmele de zale.

Pe pânza serii violetă
Se scriu cuvinte nevăzute,
Iar inima mi le repetă
În declamări neprefăcute.

Ecourile plâng de raze
Mai molcome, mai liniștite
Pulberi de-argint spulberă brazii
Din cetinile malahite.

Zarea își pierde-n zare mersul,
Iar orizontul în nescrise
Îmi crește însă Universul
Smuls din aripile de vise.

Nu cat pricinile minunii
Ce în prezent mi se petrece -
Știu respirația rugăciunii
Pe-ascensiunile potecii.

Care-i nădejde și povață-a
Cuvântului în plăzmuire
Din trai ducându-mă în Viață,
Din Dragoste în Preaiubire.