Solomon, mai cercetează
Ecles. Cap. 9


Şi Solomon a cercetat
Să știe el a vrut mai mult
Sunt lucruri care le-a aflat
Sunt multe, ce el le-a văzut

Cel drept sau cel care-a greşit
Aceiaşi soartă pătimesc
Pe lume, la fel au venit
Şi în acelaşi mod sfârşesc

Şi totu-i o deşertăciune
În ce se vede pe pământ
Şi despre om la fel se spune
Chiar dacă este rău sau blând

Despre viitor omul nu ştie
Necunoscute, îi sunt toate
Oricât ar căuta să fie
De înţelept, asta nu poate

Omul cel viu trage nădejde
Dar cei morţi, toate le-au uitat
Cel viu în Domnul se încrede
Dar cel ce-i mort, a terminat

Şi pe ei lumea o să-i uite
Chiar pomenirea li se şterge
Şi a lor fapte ce-au fost multe
Rămân la Domnul, El le vede

Şi dragostea, ura şi pisma
O dată cu ei au pierit
Odată pentru totdeauna
S-a dus cu ei, tot ce-au trăit

Şi Solomon îl sfătuieşte
Pe om, că bine să trăiască
Şi cu nevasta ce-o iubeşte
A lui viaţă, să îşi clădească

Cu hainele albe să fie
În curăţenie să trăiască
Şi pe Dumnezeu pe vecie
În linişte, să Îl iubească

Şi lucruri bune ca să facă
Cu dragoste şi chibzuinţă
Să ştie când trebuie să tacă
Faţă de Domnu în umilinţă

Ce a trudit să folosească
Şi-n toate să fie înţelept
În bucurie să trăiască
În toate ca să fie drept

Apoi despre un om vorbeşte
El, locuia într-o cetate
Un împărat o cucereşte
Se face stăpân, peste toate

Omul sărac cu înţelepciune
Când cel tare de vorbă a stat
Prin vorbele lui, spune bine
Cetatea de rău a scăpat

Cuvântul spus cu înţelepciune
Are valoare foarte mare
Când omul are vorbe bune
Chiar de e slab, devine tare

va urma