Moartea vine prin ispite
Autor: Mihalca Inuţ  |  Album: 1  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de aclahimtuni in 18/05/2013
Vreau să știe orice om, să lumineze orice minte,
Căci păcatul este moartea, care vine prin ispite,
Căci pe când era pământul, ca un Rai ca o grădină,
Moartea și-a facut prezența, printr-un șarpe din grădină.

Poți mânca după plăcere, nui nimica ne-curat,
Dar mâncând din pom femeia, iată moartea a intrat,
Vezi cum a intrat păcatul, printr-o poftă ne-nfrânată,
Și nimic, nimic din lume, na mai fost ca altă-dată.

A-nșelat Satan pe Eva, în grădina minunată,
Unde era paca sfântă, viață binecuvântată,
Nar fi cunoscut durerea, plânsul ar fi fost străin,
Dar călcând porunca sfântă, doar durere și suspin.

Moartea a intrat în lume, și domnește chear acum,
Nu există biruință, nu se poate nici-de-cum,
Vom muri cu toți odată, vom pleca spre veșnici,
Unde pleacă muritorii, miliarde mii și mii.

Îți aduc o veste bună, dacă nu cunoști să ști,
Că există altă viață, încă pentru veșnici,
Căci cum a intrat păcatul, și domnește peste tot,
Tot așa a venit Viața, prin Hristosul Savaot.

Căci Isus Hristos, Mesia, Domnul binecuvântat,
A învins prin lemnul Cruci, boldul morți-nfiorat,
A murit Isus odată, Omul fără de păcat,
Pentru toată omenirea, sa trăim ne-âncatat.

Deci acuma ai aflat, printr-un vers de poiezie,
Pocăieștete acum, fincă mâine nu se știe,
Nu există mântuire, nu există biruință,
Doar plângând la poala Cruci, poți veni la pocăință.

Pocăința nui un cult, sau o sectă cam ciudată,
Pocăința e porunca, ce de Domnul a fost dată,
Pocăința este frate, sa te lepezi de păcat,
Să începi o viață nouă, sa te naști din nou din Duh.

Amin





Vegheaț în privința rugăciuni ca să nu cădeți în ispită !
Mult adevăr, să veghem, să păstrăm Viața dăruită de Isus.Dumnezeu să te binecuvinteze, frate
Inuț,să te țină în slujba Lui.
Adăugat în 18/05/2013 de ana_haz51
Statistici
  • Vizualizări: 1118
  • Comentarii: 1
Opțiuni