Hristos, ai Înviat!

Pomul și-a blestemat rădăcina,
Din al său trunchi, s-a făcut crucea,
Pe care Fiul Cerului, a fost răstignit.
Stă crucea plecată până la pământ,
Căci jalea Divină, și lacrimi de sânge,
Al crucii lemn, cu durere îl unge;
Blestemat lemn pe pământ,
Martor să fie, la ultimul cuvânt.

Jelesc și plâng ale veacului vremi
Și astăzi, de parcă a fost ieri.
Blestemat lemn, poartă adânci tristeți,
Iar plânsul crucii e un ecou etern...
Căci vina o poarta al ei lemn,
Semnele rămase, ploi - nu le șterg,
Rășina din el e tristă, cu izul vag.

Pe dealul Golgota și astăzi plânge
A lemnului îmbătrânită, cruce rece,
Învăluită în mantia uitării ca o străină.
Când zorii se înalță, cu aburul ce trece,
În inimi creștine, Tu, aprinzi câte-o lumină,
Rămasă peste vremi nestinsă,
Lumina Învierii, ce-ai lăsat-o aprinsă.

Demult... ai îmbrăcat haine de plumb,
Uitat e al răstignirii, Crin alb, nimb.
Izvoarele de viață cristaline sunt secate,
Jertfirea Ta, Isus, rămasă încă taine,
Iar turma Ta, risipita în luncile amare,
Surde, nu mai aud Sfânta chemare
Și stins-au făclia Învierii Tale.

Îngenunchez în fața Cerului Cărunt,
De atâția ani, Iubirea a dăruit,
În zori, surâsul albastru, enigmatic,
Ce se revarsă zilnic, singuratic,
Pe trupul nostru păcătos, de lut,
Uitând de jertfirea pe lemnul mut
Și marea promisiune de mântuit.

Presar petale de crini și trandafiri,
Lacrimi și dor, patimă, fiori de iubiri,
Privirea înalț spre eterne zări:
- Hristos, ai Înviat - din iubire pentru noi,
Mântuirea nouă să ne-o dai,
Speranța vieții veșnice în rai.
Hristos, ai Înviat! - Adevarat ai Înviat,
De mii de ani!