După psalmul 116
Autor: Victor Bragagiu  |  Album: Psalmi  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de bragagiu in 23/04/2013
Când îmi spuneam:„Sunt om nenorocit!”
Eu pe deplin aveam atunci dreptate,
Apropiatul meu m-a viclenit
Nemaivorbind de cei ce-mi sunt departe.

În legătura-i moartea m-a legat –
Fugeam de la necaz înspre durere
De frigurile morții asudat
Pe malul gropii stam fără putere.

Dar viața mea ce-n mine a rămas
Strigă cu rămășița disperată
Că Dumnezeu îmi prinse al meu glas
Și inima de groază sfârtecată.

M-a înălțat din nou în nou-născut
Din bezna unde-ntreg mă risipisem
Că-ntâia dată eu am cunoscut:
Lumina-nvinge orișice abise!

Cum, Doamne, aș putea să-Ți mulțumesc
De toate binefacerile Tale
Aflând ce este traiul omenesc
Abia acum, ieșind din râu de jale?

Ajută-mi viața mea ca jurământ
Să mi-o înalț zidită în Credință –
În inimă săditul Legământ
Numele Tău să-l aibă-n năzuință.

Fusesem sclavul răului din rău,
Un glob pustiu din piramizi de spume...
Acum, Isuse, eu sunt robul Tău
Și cel mai liber suflet de pe lume!!!
"M-a înălțat din nou în nou-născut
Din bezna unde-ntreg mă risipisem
Că-ntâia dată eu am cunoscut:
Lumina-nvinge orișice abise!" Aceasta experienta mareata a regenerarii.!. Simtim ca nu ne-ajunge viata, pentru a-i multumi Domnului pentru ea!Maret si viu psalm!
Adăugat în 23/04/2013 de loredanam
Statistici
  • Vizualizări: 1115
  • Export PDF: 26
  • Comentarii: 1
Opțiuni