La crucea Calvarului
Autor: Flavius Laurian Duverna  |  Album: Dragostea Creatoare  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de Duverna in 21/04/2013
La crucea Calvarului

La crucea cu semnul Calvarul
S-a dat cea mai grea bătălie,
Dintre păcatul crunt şi harul
Punct final pus, pe veşnicie
Cu-a ei prea sfântă armonie.

Dar moartea a fost înghiţită
De viaţă, prin faptu-nvierii,
Căci n-a putut să fie oprită
Să stea-n locul cel al tăcerii,
Ci ea a stins, plânsul durerii.

S-a dovedit, astfel din plin
Că Dragostea a fost mai tare
Decât moartea cu-al ei chin,
Prin nebuloasa-i confirmare
Cu prinşii ţinuţi la-nchisoare.

Prin biruinţa-n asupra morţii
Privind în duh se-ntrezăreşte
Cea mai sublimă filă a sorţii,
A celui ce-n Hristos trăieşte
Şi pentru cer se pregăteşte.

Căci viaţa acum poate fi alta
La bază-având actul Jertfirii,
Spre cer deschisă fiind poarta
Pentru c-a-nvins legea iubirii,
Chezaşă scumpă a mântuirii.

Flavius Laurian Duverna
21 aprilie 2013


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 998
  • Export PDF: 40
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni