Trezirea a venit!

Pentru soţul meu Arghil, la ceas aniversar

Chemare sfântă spre lucrare
Venită de la Dumnezeu de sus,
Trimisă pentru omul cel din vale
Să calce doar în urma lui Isus.

Vorbind în limbi necunoscute
Şi-n toate dialectele de pe pământ
Vedenii despre lucruri neştiute
Chemat spre profeţie şi Cuvânt.

Dar viaţa, lumea, rupt-a părtăşia
Cu Dumnezeul viu şi Preaînalt,
Iar omul aţipit, tărit-a letargia,
În care sufletele amar se zbat.

Fire rebelă şi indiferentă…
Umblând după imagini şi năluci,
Dar când nevoia s-a impus stringentă
Trezirea a venit pe loc atunci.

Şi omul cel condus de fire
Ambiţii şi a veacului putere…
A experimentat în zbatere trezire
Când fost-a cercetat din înalte Sfere.

Putere mare , har din cer
Şi ungere ce adesea mă-nfioară,
S-a coborât în omul cel rebel
Trezit din somn a doua oară.

Avut-a ungere din tinereţe
Chemat să fie gura Celui Viu
Trăind însă în valea cu tristeţe
Trezirea a venit acuma mai târziu.

O ungere ce doar din cer coboară
Umplut-a fiinţa omului de lut
Şi ca trezit din somn a doua oară
Din Dumnezeu în rugă-şi face scut.

Îţi mulţumesc Părinte al îndurării
Că foloseşti metode dure uneori,
Dar pradă nu ne laşi pierzării
Ci ne ridici să te întâlnim pe nori.

Greta Andreica
20 Aprilie 2013

Acest articol a fost publicat în poezii și etichetat cu trezire, versuri crestine.