Tu cel fără pace astăzi
Autor: Ica Dragoi  |  Album: Laudaţi pe Domnul  |  Tematica: Evanghelizare
Resursa adaugata de valeriamida in 20/04/2013
Tu cel fără pace astăzi şi fără de Dumnezeu,
Stai, opreşte-te o clipă, gândeşte la Fiul Său.
Ce-a făcut El pentru tine, cum la Golgota a fost dus,
Răstignit pe lemnul crucii, între tâlhari a fost pus.

El a suferit tot chinul, pentru tine a plătit,
Ca tu să primeşti viaţa şi să fii azi mântuit.
A fost ţintuit pe cruce, scuipat şi batjocorit,
În tăcere a răbdat totul, pentru că mult te-a iubit.

Prin Jertfa Lui de pe Calvar, în ranele Lui sfinte,
Îţi poate curăţi, ce har, murdarele-ţi veşminte.
Opreşte-te din alergare, vino la El fără teamă,
Ascultă glasul lui Hristos, cu drag acum te cheamă.

El şterge tot trecutul tău şi multele păcate,
Te face fiu de Dumnezeu, îţi dă haine curate.
Vino la El, nu amâna, scapă de iad, pierzare,
Vino acum la crucea Lui, ca să primeşti iertare.

Ascultă acum chemarea Lui şi vino azi la cruce,
Isus te cheamă, hai la El, salvare îţi aduce.
Primeşti iertare chiar acum, de vii cu umilinţă,
Vino acum la crucea Lui, cu drag şi cu credinţă.

Priveşte ţintă la Isus, la mâinile-I străpunse,
Cum te aşteaptă azi să-ţi dea, din bucurii nespuse.
Vino acum, nu amâna, cu-o sete arzătoare,
Isus Hristos astăzi îţi dă cu drag, a Sa iertare.
Amin

Ica Dragoi 20.04.2013


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1004
  • Export PDF: 46
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni