Isus îmi picură pe gene
Albe mărgăritare.
Cu ele plâng în rugăciune,
Să capăt îndurare.
Apoi, El le așază-n cupe
Și-n clinchet lin,
Ele Îi aduc aminte
De al meu suspin.

Isus îmi picură pe limbă,
De sus din cer, tămâie.
El vrea să mă pregătească,
Pentru Împărăție;
Și vorbirea fără noimă
Piere ca o rouă
Căci Isus mi-a pus în gură,
O vorbire nouă.

Isus îmi picură pe creștet,
Stropii Lui de Soare
Și-acum vin pentru ce-am veșted,
Să-I cer Domnului iertare.
El mi-a spus că a venit,
La viață mă cheamă.
De atunci necontenit,
Îi slujesc cu teamă.

Isus îmi picură în gură,
Din fagurul dulce,
Apoi se-apleacă să-mi spună,
Unde mă voi duce.
M-a trimis la cel căzut
Sub amărăciune
Și am înțeles c-a vrut
Să-l mângâie prin mine.

Isus îmi picură în palme,
Balsam de vindecare,
Apoi mă trimite într-una
În a Sa lucrare:
„Du-te cu zile de jertfă,
La acei răniți,
Spune că Domnul se-ndură,
Numai, să vă pocăiți!”

Isus îmi picură în suflet,
Dorul de Acasă.
Pic cu picur s-a umplut,
Până se revarsă.
Și aștept să îmi iau zborul
Privind înspre zare,
Căci se reîntoarce norul
Și Isus apare!