Isus îmi picură
Autor: Ana Haz  |  Album: Comori ce curg prin lacrimi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de ana_haz51 in 11/04/2013
Isus îmi picură pe gene
Albe mărgăritare.
Cu ele plâng în rugăciune,
Să capăt îndurare.
Apoi, El le așază-n cupe
Și-n clinchet lin,
Ele Îi aduc aminte
De al meu suspin.

Isus îmi picură pe limbă,
De sus din cer, tămâie.
El vrea să mă pregătească,
Pentru Împărăție;
Și vorbirea fără noimă
Piere ca o rouă
Căci Isus mi-a pus în gură,
O vorbire nouă.

Isus îmi picură pe creștet,
Stropii Lui de Soare
Și-acum vin pentru ce-am veșted,
Să-I cer Domnului iertare.
El mi-a spus că a venit,
La viață mă cheamă.
De atunci necontenit,
Îi slujesc cu teamă.

Isus îmi picură în gură,
Din fagurul dulce,
Apoi se-apleacă să-mi spună,
Unde mă voi duce.
M-a trimis la cel căzut
Sub amărăciune
Și am înțeles c-a vrut
Să-l mângâie prin mine.

Isus îmi picură în palme,
Balsam de vindecare,
Apoi mă trimite într-una
În a Sa lucrare:
„Du-te cu zile de jertfă,
La acei răniți,
Spune că Domnul se-ndură,
Numai, să vă pocăiți!”

Isus îmi picură în suflet,
Dorul de Acasă.
Pic cu picur s-a umplut,
Până se revarsă.
Și aștept să îmi iau zborul
Privind înspre zare,
Căci se reîntoarce norul
Și Isus apare!
Fericit suflet sa poata scrie asemenea vers!Gust si eu din fiecare picatura,ungere Divina.Numai binecuvintari!
Adăugat în 11/04/2013 de sanda_tulics
Cu alte cuvinte harul se revarsă în multe forme, suntem inundați cu bunătatea Lui zilnic. Fiecare zi e un cadou din partea Lui.
Succes la versificare în continuare/Cu drag George Cornici
Adăugat în 11/04/2013 de geocornic
Minunata si proaspata poezie, care nu plictiseste la recitire, fiind dintr-un suflet zilnic improspatat de Duhul Sfant!
Adăugat în 12/04/2013 de loredanam
Domnul sa va binecuvanteze sora Ana!
Adăugat în 16/04/2013 de samghiran
O poezie plină de har și ungere proaspătă. Domnul să fie glorificat în toate lucrurile. Multă pace, har și bucurie în Domnul Isus.
Adăugat în 16/04/2013 de Ioanhapca
Statistici
  • Vizualizări: 979
  • Export PDF: 27
  • Comentarii: 5
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni