Dacă voieşte cineva
Autor: Gigi Garneata  |  Album: Floare alba  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de Leana in 30/03/2013
Dacă voieşte cineva

Dacă voieşte cineva pe Domnul să-L urmeze,
Acela, ca un bun ostaş, păcatul să-nfiereze.
Tot sinele mândriei lui să-şi lepede deodată,
Cu-a vieţii Cruce pe Iisus urmându-l viaţa toată.

Urmarea Lui nu e un chin, ci-o binecuvântare.
O, fericiţi toţi cei ajunşi cu El în sărbătoare! ...

Dacă voieşte cineva pe Domnul să-L asculte,
Acela va putea smerit să-nveţe-atât de multe!
Doar învăţând de la Iisus blândeţea şi iubirea,
Va învăţa pe cei pierduţi să-şi afle mântuirea.

O cruce-n lume toţi avem, mai grea ori mai uşoară,
Dar fără de Iisus simţim cum crucea ne doboară
Oricine-n viaţa de acum din dragoste voieşte
Şă-şi ducă crucea cu Iisus, puteri din El primeşte.

Şi va vedea apoi uimit cum sângerata-I Mână
Îi va purta şi crucea lui, el doar va merge-n urmă.

Dacă voieşte cineva pe Domnul să-L primească,
Va trebui şi firea lui cu El să-şi răstignească.
Acelaşi nesfârşit calvar, aceeaşi grea durere
Vor îndura acei ce vor s-ajungă la-nviere.

Pe calea lui Iisus mereu e numai suferinţă,
Dar cei ce-L vor urma primesc prin cruce biruinţă…

Oricine va voi fricos viaţa aici să-şi scape,
Acela o va pierde apoi şi va ajunge-n moarte.
Dar orişicine viaţa-acum va pierde-o prin jertfire
Va străluci-ntre sfinţii Lui la marea Răsplătire.

Oricine va mărturisi pe Domnu-n astă lume
Şi Domnul va mărturisi, în Cer, frumosu-i nume,
Dar cel ce se va ruşina pe Domnul să-L vestească
Cum va putea în ochii Lui apoi să mai privească? !

În faţa Oştilor Cereşti şi-a Tatălui, odată,
Pentru acel care-a tăcut, şi Domnul o să tacă…

Ce-i foloseşte unui om să aibă-aici mărire
Dacă în clipa morţii lui va merge la pieire? !
De-ar câştiga pământu-ntreg, să-i meargă numai bine,
Ah, ce folos de-i aruncat în veşnice suspine?

Ce va putea să dea în schimb ca sufletul să-şi scape?
Spre-al mai răscumpăra apoi, el cu nimic nu poate! ...
De-aceea orişicine vrea dupa Iisus să vină,
El Însuşi îi va dărui răsplata Lui Divină!

Amin
Versuri frumoase, un adevarat indemn la pocainta. fii binecuvantat.
Adăugat în 31/03/2013 de florenta.sarmasan
Frumoase indemnuri, inspirata evanghelizare si predica versificata!
Adăugat în 01/04/2013 de loredanam
Statistici
Opțiuni
Romani 8:11 Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi.