O noapte şi-o zi e tot ce-a rămas
Din marea şi lunga pustie,
Din sute de metri mai am doar un pas
Şi când voi ajunge-mi va spune un glas:
„Al Meu eşti, pentru veşnicie!”

Avut-am eu parte de chin şi amar
În lumea de negură plină,
Călcat-am pe cuie, pe şerpi şi pe jar,
Dar Domnul iubirii mă conducea iar
Cu faţa mereu spre lumină.

Văzut-am eu stâlpul de foc şi de nor,
Şi noaptea, şi-n ziua-nsorită,
Şi ca un sărman şi umil călător,
Strigând totdeauna după ajutor,
Mergeam înspre ţinta dorită.

Avut-am şi greşuri, şi-abateri din drum,
Şi lipsuri, şi belşug de toate.
Trecut-am prin valea de ceaţă şi fum,
Dar El m-a ţinut în picioare şi-acum
Tot El să mă ţină mai poate.

Cântat-am cu dorul aprins pentru cer,
Mergând printre spini cu durere,
Odată prin soare, odată prin ger,
Cu gândul la glorii puteam să mai sper
Şi-n piept să simt mângâiere.

O noapte şi-o zi e tot ce-a rămas
Din marea şi lunga pustie,
De sus, dintre stele, mă cheamă un glas
Şi-mi spune: „Grăbeşte, mai ai doar un pas
S-ajungi în a Mea-mpărăţie!”

Mai am doar un pas, dar e pasul cel greu,
O noapte şi-o zi-mi mai rămâne,
S-ajung sus în slavă e tot dorul meu,
Dar trebuie să fac, s-ajung la Dumnezeu,
Un pas printre fiare păgâne.

Voi face şi pasul spre Ţara de sus,
Cu gândul doar la veşnicie,
Şi-n Ţara cu soarele fără apus,
Acolo-L vedea-voi pe El, pe Isus,
Viaţa ce dă bucurie.