Pilonii
Autor: Viorel Balcan  |  Album: Taine care vorbesc  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de viorel77 in 25/02/2013
Pilonii

Un gând se rotește în minte hain,
Insistent mă întreabă ades ;
Pe ce temelii ți-ai zidit tu ființa
Ce fel de piloni ai ales ?
Sunt temelii în piatră zidită
Ființa, să-ți țină cu greu,
Când vântul și ploaia, zăpada și gerul,
Lovesc ca trăsnite, pilonii mereu ?

Încerc să-l evit, deși mă rănește,
Răspuns să îi dau la-ntrebare.
Cutia Pandorei ce este în mine,
Nu vreau s-o deschid ca atare.
Trecutul în schimb, mă bate pe umăr,
Mai grăbit ca prezentul îmi spune;
,,Știu că e greu, să întorci amintirea,
Dar spune-i odată, cum, și de unde ?"

Ei bine, - tu, gând insistent la-ntrebare,
Ani mulți eu ființa mi-am pus,
Pe piloni de nisip să mă-nalțe,
Sperând să ajung tot mai sus.
Dar valul din larg, gonind nebunește,
Pilonii i-a frânt, neavând temelie.
Iar spuma din val, cu bătrânele alge,
Jeleau pe nisip, a lor văduvie.

Am încercat apoi, piloni să-mi ridic,
Din vreascuri, crezând că vor ține.
Ființa cu patimi, ce ușoară o credeam,
Urzea amăgiri, și lupte în mine.
Deși o credeam, ușoară n-a fost.
Pilonii din urmă, s-au rupt.
Căderea în gol, mi-a fost ca și prima,
Pe drum plin de cioburi, și mult mai abrupt.

Văzându-mi neliniștea cu care-ncercam,
Răspuns să găsesc la întrebare,
Din nou gândul meu, cu-n aer de Domn,
Mă prinse de mână, spunând cu răbdare:
,, Stai liniștit, nu fii supărat!
Căderi ai avut de coșmar.
Dar vreau să-ți propun, ființa s-o pui,
Pe piloni de oțel, ce-s căliți prin Calvar!

Am la mine proiectul perfect,
Ca prin El să-ți zidești prima piatră.
Pe pilonii întinși, de cuie străpunși,
Care țin de milenii, și a pământului vatră.
Ea, "Temelia", a fost zguduită
De cei care șanțuri săpară s-o strice.
Prin bătăi de ciocan, s-au gândit adversarii,
Pilonii pe lemn, către cer să-i ridice.

Dar au fost ca și tine, mai puțin pricepuți,
Adversari, și neamuri de-a rândul.
Care încă zidesc temelii pe gunoaie,
Refuzându-i pilonii, ignorând Sângerândul.’’
Am rămas ca și mut, la ce auzisem,
De la gândul ce-mi vorbise în șoaptă.
Am ales ca ființa, pe piloni de oțel,
S-o zidesc zi de zi, câte-o treaptă.
,, Mulțumesc !" i-am răspuns ’celui gând,
Ce părea insistent la început.
,, Să îmi ierți răbufneala!" L-am rugat mai apoi,
Și prin minte hoinar, s-a făcut nevăzut.

Viorel Balcan 25 februarie 2013








Sunt momente în viață, când ne împedicăm de lucruri simple, iar căderea ne este grea, și ridicarea atât de anevoioasă. În schimb, Domnul Isus a spus ; În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea." Ioan 16; 33
Frumos frate Viorel Multe binecuvantari.
Adăugat în 25/02/2013 de florenta.sarmasan
Viorel,INAINTE,numai INAINTE cu El!Cu Domnul!Pe pilonii jertfirii Sale di Golgota,Inainte!El ne sustine pe toti.
Adăugat în 25/02/2013 de sanda_tulics
Statistici
  • Vizualizări: 920
  • Export PDF: 6
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni