Cu Domnul după gratii- La închisoare am ajuns
Autor:
Florența Sărmășan
|
Album:
Amaraciunea necredintei
|
Tematica:
Zidire spirituala
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 24/02/2013
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 24/02/2013
La închisoare am ajuns
La închisoare am ajuns,
De tot ce-i rău împresurat
Şi inima-ndelung mi-a plans,
Totul în mine s-a schimbat.
Priveam speriat în jurul meu -
Doar feţe reci, îngrozitoare -
La Domnul mă gândeam mereu,
La faţa-I blândă, iubitoare.
Acum de El îmi aminteam,
Ştiam că vine la necaz.
Să-L chem acum nu îndrăzneam,
Era pătat al meu obraz.
L-am părăsit de multă vreme,
Pe Dumnezeu L-am neglijat.
Inima mea acum se teme
Poate că şi El m-a uitat.
Căci Domnul e îndreptăţit
Să uite cu totul de mine
Pentru că eu L-am părăsit
Şi nu am vrut să-mi fie bine.
Mai tare inima-mi plângea
Când mă gândeam că L-am trădat.
Totul în mine mă durea,
Simţeam că nu mai sunt curat.
Şi parcă era un făcut:
În duhul meu simţeam mustrări.
Mie, care nu mi-a plăcut,
Să trec prin astfel de-ncercări.
Eu nu prea dădeam importanţă
Când Duhul aprig mă mustra.
În toate aveam cutezanţă,
Făceam doar ceea ce-mi plăcea.
Dar diferit de altă dată
Simţeam în inimă mustrare,
Eram convins că niciodată
N-am mai trăit această stare.
Părinţii mei când imi spuneau
Că ştim atuncea când greşim,
Aşa era: dreptate aveau.
Prin Duhul Sfânt totul simţim.
Asa era acum cu mine,
Ceva în suflet mă mustra
Şi-am înţeles chiar foarte bine.
Mare a fost greşeala mea.
De Domnul Vieţii am fugit,
Cuvântu-n seamă n-am luat.
Acum, iată, sunt părăsit
Şi ani mulţi am aici de stat.
Dar timp aveam să mă gândesc,
La tot puteam să meditez,
Puteam totul să-mi amintesc,
Trecutul meu să-l cercetez.
În noptile lungi de vegehere,
Când somnul nu mă cuprindea,
Îmi aminteam bune şi rele
Ce le-am făcut în viaţa mea.
Vedeam clar chipul mamei mele
Şi-al tatălui -clar îl vedeam.
Ştiam că multe lacrimi grele
Din ochii lor încă curgeau.
Şi mă miram cum am putut
Să fiu aşa plin de răinţă?
Că a lor durere n-am văzut
Şi nu-mi păsa de-a lor credinţă?
Numai ruşine le-am făcut
Cu toate c-am fost învăţat.
Prin şcoli înalte am trecut
Dar de nimic nu mi-a păsat,
De sacrificiul ce-au făcut
Ca să fiu cult, să pot studia,
Căci eu necazuri n-am avut;
Nimic nu mi se refuza.
Ca un tiran m-am comportat
Şi astazi astea le plătesc.
Mai mult, pe Domnul L-am lăsat.
Astăzi am timp să mă căiesc.
Sunt trist şi sufletul mă doare
Şi niciodată n-am visat
C-am să ajung la închisoare,
Să trec prin ce mi s-a-ntâmplat.
Nimeni nu este vinovat
De toate câte le-am păţit.
Eu de Isus m-am lepădat,
Cu cei răi pe drum am pornit.
va urma
La închisoare am ajuns,
De tot ce-i rău împresurat
Şi inima-ndelung mi-a plans,
Totul în mine s-a schimbat.
Priveam speriat în jurul meu -
Doar feţe reci, îngrozitoare -
La Domnul mă gândeam mereu,
La faţa-I blândă, iubitoare.
Acum de El îmi aminteam,
Ştiam că vine la necaz.
Să-L chem acum nu îndrăzneam,
Era pătat al meu obraz.
L-am părăsit de multă vreme,
Pe Dumnezeu L-am neglijat.
Inima mea acum se teme
Poate că şi El m-a uitat.
Căci Domnul e îndreptăţit
Să uite cu totul de mine
Pentru că eu L-am părăsit
Şi nu am vrut să-mi fie bine.
Mai tare inima-mi plângea
Când mă gândeam că L-am trădat.
Totul în mine mă durea,
Simţeam că nu mai sunt curat.
Şi parcă era un făcut:
În duhul meu simţeam mustrări.
Mie, care nu mi-a plăcut,
Să trec prin astfel de-ncercări.
Eu nu prea dădeam importanţă
Când Duhul aprig mă mustra.
În toate aveam cutezanţă,
Făceam doar ceea ce-mi plăcea.
Dar diferit de altă dată
Simţeam în inimă mustrare,
Eram convins că niciodată
N-am mai trăit această stare.
Părinţii mei când imi spuneau
Că ştim atuncea când greşim,
Aşa era: dreptate aveau.
Prin Duhul Sfânt totul simţim.
Asa era acum cu mine,
Ceva în suflet mă mustra
Şi-am înţeles chiar foarte bine.
Mare a fost greşeala mea.
De Domnul Vieţii am fugit,
Cuvântu-n seamă n-am luat.
Acum, iată, sunt părăsit
Şi ani mulţi am aici de stat.
Dar timp aveam să mă gândesc,
La tot puteam să meditez,
Puteam totul să-mi amintesc,
Trecutul meu să-l cercetez.
În noptile lungi de vegehere,
Când somnul nu mă cuprindea,
Îmi aminteam bune şi rele
Ce le-am făcut în viaţa mea.
Vedeam clar chipul mamei mele
Şi-al tatălui -clar îl vedeam.
Ştiam că multe lacrimi grele
Din ochii lor încă curgeau.
Şi mă miram cum am putut
Să fiu aşa plin de răinţă?
Că a lor durere n-am văzut
Şi nu-mi păsa de-a lor credinţă?
Numai ruşine le-am făcut
Cu toate c-am fost învăţat.
Prin şcoli înalte am trecut
Dar de nimic nu mi-a păsat,
De sacrificiul ce-au făcut
Ca să fiu cult, să pot studia,
Căci eu necazuri n-am avut;
Nimic nu mi se refuza.
Ca un tiran m-am comportat
Şi astazi astea le plătesc.
Mai mult, pe Domnul L-am lăsat.
Astăzi am timp să mă căiesc.
Sunt trist şi sufletul mă doare
Şi niciodată n-am visat
C-am să ajung la închisoare,
Să trec prin ce mi s-a-ntâmplat.
Nimeni nu este vinovat
De toate câte le-am păţit.
Eu de Isus m-am lepădat,
Cu cei răi pe drum am pornit.
va urma
Acum datorita faptului ca nu s-a lasat condus de Domnul ci s-a increzut in puterile lui, ajunge la inchisoare.
Statistici
- Vizualizări: 827
- Export PDF: 9
- Comentarii: 2
- Gramatical corect
- Cu diacritice
- Conținut complet
Opțiuni
Daniel 3:18 Şi, chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi şi nici nu ne vom închina chipului de aur pe care l-ai înălţat!”
La închisoare am ajuns,
De tot ce-i rău împresurat
Şi inima-ndelung mi-a plans,
Totul în mine s-a schimbat.
Priveam speriat în jurul meu -
Doar feţe reci, îngrozitoare -
La Domnul mă gândeam mereu,
La faţa-I blândă, iubitoare.
Acum de El îmi aminteam,
Ştiam că vine la necaz.
Să-L chem acum nu îndrăzneam,
Era pătat al meu obraz.
L-am părăsit de multă vreme,
Pe Dumnezeu L-am neglijat.
Inima mea acum se teme
Poate că şi El m-a uitat.
Căci Domnul e îndreptăţit
Să uite cu totul de mine
Pentru că eu L-am părăsit
Şi nu am vrut să-mi fie bine.
Mai tare inima-mi plângea
Când mă gândeam că L-am trădat.
Totul în mine mă durea,
Simţeam că nu mai sunt curat.
Şi parcă era un făcut:
În duhul meu simţeam mustrări.
Mie, care nu mi-a plăcut,
Să trec prin astfel de-ncercări.
Eu nu prea dădeam importanţă
Când Duhul aprig mă mustra.
În toate aveam cutezanţă,
Făceam doar ceea ce-mi plăcea.
Dar diferit de altă dată
Simţeam în inimă mustrare,
Eram convins că niciodată
N-am mai trăit această stare.
Părinţii mei când imi spuneau
Că ştim atuncea când greşim,
Aşa era: dreptate aveau.
Prin Duhul Sfânt totul simţim.
Asa era acum cu mine,
Ceva în suflet mă mustra
Şi-am înţeles chiar foarte bine.
Mare a fost greşeala mea.
De Domnul Vieţii am fugit,
Cuvântu-n seamă n-am luat.
Acum, iată, sunt părăsit
Şi ani mulţi am aici de stat.
Dar timp aveam să mă gândesc,
La tot puteam să meditez,
Puteam totul să-mi amintesc,
Trecutul meu să-l cercetez.
În noptile lungi de vegehere,
Când somnul nu mă cuprindea,
Îmi aminteam bune şi rele
Ce le-am făcut în viaţa mea.
Vedeam clar chipul mamei mele
Şi-al tatălui -clar îl vedeam.
Ştiam că multe lacrimi grele
Din ochii lor încă curgeau.
Şi mă miram cum am putut
Să fiu aşa plin de răinţă?
Că a lor durere n-am văzut
Şi nu-mi păsa de-a lor credinţă?
Numai ruşine le-am făcut
Cu toate c-am fost învăţat.
Prin şcoli înalte am trecut
Dar de nimic nu mi-a păsat,
De sacrificiul ce-au făcut
Ca să fiu cult, să pot studia,
Căci eu necazuri n-am avut;
Nimic nu mi se refuza.
Ca un tiran m-am comportat
Şi astazi astea le plătesc.
Mai mult, pe Domnul L-am lăsat.
Astăzi am timp să mă căiesc.
Sunt trist şi sufletul mă doare
Şi niciodată n-am visat
C-am să ajung la închisoare,
Să trec prin ce mi s-a-ntâmplat.
Nimeni nu este vinovat
De toate câte le-am păţit.
Eu de Isus m-am lepădat,
Cu cei răi pe drum am pornit.
va urma