„ Nu este Dumnezeu!” – a enunțat
Măgulitoare sie nebunia
Și oameni mulți în traiul desfrânat
Porniră să-și încarce bucuria.

Ce-nsămânțezi – aceea și culegi,
La faptă – ți se-ntoace cu răsplată:
O lume sufocată de betegi
Își vrea nemernicia întronată.

Ce-au căutat – găsiră și au strâns:
Doar gemete în sorțile distruse,
Trăirile ce-s demne de deplâns
Cu toate-nviorările propuse.

Ca vite fără cugete în minți
Se trec încet cu turmă și cireadă
Împrăștiind copii fără părinți
În jalnice devize de paradă.

Din iadu-acesta-nveninat și trist
În care s-a uitat ce e Dreptate
Înveselindu-și rolul de artist
Smintiți se râd scurgându-se în moarte.

Cu frică de trecut și viitor
Și de prezent în grijă și în teamă,
Groaza simțind pentru urmașii lor –
În orice gând, privire, gest – e spaimă.

Le risipește Domnul fard și chip,
Mândrii de-averi, de nume și de case
Și-i vântură ca fire de nisip
Cu firile, cu suflete și oase.

Ridică-ți glasul, omule creștin,
Cu inima ta plină de iubire,
Din lumea asta înglodată-n chin
Înalță-te ca psalm de mulțumire.

Iar dacă-ntâietatea tu o cați
Și te înfoi în văzuri ca păunii
Lingău prin cărturarii învățați –
Ești în aceiași oală cu nebunii